Primarul Cristian Gentea, întâlnire cu sute de piteșteni.
150 de asociații de proprietari din cartierele Tudor Vladimirescu, Frații Golești și Prundu au fost reprezentate, săptămâna aceasta, la întâlnirea periodic programată cu piteștenii.
„Chestiuni punctuale de gospodărire au fost abordate, ca de fiecare dată, dar am discutat și despre proiectele mari. Lucrările în desfășurare la infrastructură sau renovarea energetică a clădirilor rezidențiale au fost teme abordate, dar și intenția de a implementa un proiect de 6 milioane de euro, proiect de care să beneficieze toți piteștenii care au nevoie.”, a transmis Cristian Gentea.
„Vom integra, într-un centru dedicat, servicii sociale pentru persoanele vulnerabile.”, a precizat edilul-șef al municipiului Pitești.