După sindicalişti, patronate şi ambasadori străini, a venit rândul primarilor de municipii să îşi exprime nemulţumirea faţă de proiectul care prevede trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Ei i-au cerut premierului să regândească această măsură care va reduce, după calculele lor, bugetul primăriilor cu 20%. Solicitarea a fost făcută luni, la şedinţa Asociaţiei Municipiilor din România, la care a participat şi primarul Piteştiului, Cornel Ionică. Premierul a promis că va găsi o soluţie.
Legislaţie
Alte nemulţumiri au fost legate de unele legi. „Sunt mari probleme peste tot în ţară cu legislaţia achiziţiilor publice. Aceasta trebuie să fie schimbată cât mai repede, altfel ne blocăm! De asemenea, legea parteneriatului public-privat este vitală. Vorbim despre ea de atâta timp, dar nu se face nimic. La Adunarea Generală a AMR s-au spus lucrurilor pe nume. Sper că guvernanţii au înţeles şi că ne vor sprijini, pentru că este în interesul comunităţilor şi administraţiilor locale”, ne-a declarat Cornel Ionică.