# Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România a adoptat o rezoluţie importantă adresată premierului Viorica Dăncilă.
În AMR sunt afiliaţi şi cei trei primari de municipii din Argeş: Cornel Ionică la Piteşti (a fost la dezbateri), Constantin Panţurescu la Curtea de Argeş şi Liviu Ţâroiu la Câmpulung Muscel.
Mai puţină birocraţie!
Fiindcă proiectul bugetului de stat a fost aprobat cu o mare întârziere, primarii de municipii solicită Guvernului adoptarea unei ordonanţe de urgenţă prin care să se reducă termenele prevăzute pentru aprobarea bugetelor locale din 2019, de la minimum 45 de zile la maximum 12 zile. În acest fel, bugetele locale n-ar mai fi adoptate abia luna viitoare sau chiar în mai (!), iar investiţiile n-ar mai fi atât de întârziate.
De asemenea, pentru a corecta dezechilibrele bugetare şi scăderea drastică a veniturilor locale, primarii vor ca Guvernul să aloce resurse financiare în cadrul proiectului de lege pentru rectificare bugetară, în scopul păstrării valorii veniturilor locale cel puţin la nivelul anului 2017.O altă cerinţă vizează sprijin pentru derularea proiectelor cu finanţare europeană.
Implementarea acestor solicitări este absolut necesară pentru deblocarea investiţiilor pe plan local, precum şi în scopul asigurării surselor de finanţare nerambursabilă din fonduri europene în perioada 2021-2027, precizează AMR în rezoluţia adoptată.