# Cornel Ionică anunță că are de gând să planteze copaci în zona centrală a municipiului: Eroilor, zona Mobilux ș.a.m.d.
Mulţi piteşteni, mai ales cei care tranzitează des strada Eroilor, au sesizat încă din toamna anului trecut că pe trotuarele acestei artere de circulaţie dispar, rând pe rând, copacii, cei mai mulţi dintre ei tei care au căzut sub lama drujbelor. Acelaşi fenomen aparent inexplicabil şi-n vecinătatea Grădinii Publice (Parcul 1907) unde, prin tăierea a peste zece copaci, s-a creat loc de parcare, spre bucuria părinţilor care-şi aduc copiii la Grădiniţa Nr. 2. Oricine parcurge distanţa între Poşta Veche şi intersecţia cu strada Exerciţiu va observa lipsa acelor copaci.
Cetăţenii, mai ales pensionarii care locuiesc în zona Teilor, ne-au sesizat telefonic de fiecare dată când un copac, de care-i lega amintirea tinereţii lor, era tăiat bucăţi şi încărcat în remorca tractorului. Mulţi piteşteni revoltaţi l-au acuzat pe primar de această „barbarie”, însă acesta are explicaţia sa. Plauzibilă, împăciuitoare şi dătătoare de speranţă, tocmai pentru cei afectaţi de dispariţia atâtor copaci.
Iată opinia lui Cornel Ionică: „Eroilor e o stradă foarte veche, are peste 70 de ani, copacii erau bătrâni. Îi asigur pe toţi piteştenii că nimeni nu taie nimic aiurea, fiecare copac e analizat. Vârstă, stare de sănătate etc. Acolo unde se întrezăresc pericole, se acţionează. Dacă sunt bătrâni, au o parte a coroanei uscată. Ce trebuie să facem: să aşteptăm ca la o vijelie puternică să cadă pe maşini sau mai, rău, Doamne fereşte, cum s-a întâmplat în alte oraşe şi în Capitală, să omoare oameni? Cine răspunde? Şi eu iubesc natura, mi-aş dori mai multe spaţii verzi în Piteşti, dar vă spun cu mâna pe inimă că nu se taie decât strict ceea ce necesită tăiere…”
Mai mult decât atât, primarul vrea să-i liniştească pe toţi cei revoltaţi: „În cazul străzii Eroilor, avem un plan de reabilitare, veţi vedea, iar la vremea cuvenită vom planta şi alţi copaci, nu lăsăm lucrurile aşa. Oamenii trebuie să aibă răbdare şi să se uite şi-n zonele în care s-au făcut plantări, la Mobilux, unde este Monumentul armenilor şi-n multe alte locuri.” Noi avem încredere că primarul îşi va ţine promisiunea, iar până atunci, e o problemă de optică, depinde, vorba primarului, ce vrem să vedem…