# Motivul: un teren unde ar trebui să se facă Parcul Industrial
# Investitorii nu gustă astfel de situaţii şi duc banii pe alte meleaguri…
Administraţia locală din Piteşti va include şi în bugetul din acest an ceva bani pentru amenajarea unui parc industrial. Dar, ca şi în 2018, sumele ar putea să rămână necheltuite.
Motivul – primăriile din Piteşti şi din Bradu se judecă pentru terenuri de la fostul CET Sud II pe cărbune, acum demolat, în zonă fiind sute de suprapuneri de titluri de proprietate.
Primul termen de judecată este în februarie. Or, până la soluţionarea juridică a terenurilor nu se poate face nimic. Pe de-o parte, primăria din Piteşti susţine că a primit prin hotărâre judecătorească 127 hectare de la fostul CET, pe de altă parte primăria din Bradu spune că pe unele terenuri erau deja puşi în posesie brădeni. Instanţa trebuie să descurce acum iţele, motiv pentru care autorităţile din Piteşti s-au reorientat pentru un parc industrial în zona dinspre Albota.
Un astfel de parc ar fi mai mult decât util în atragerea de noi investiţii şi, deci, pentru crearea de noi locuri de muncă, dar atâta timp cât disputele juridice nu se opresc nici agenţii economici nu dau buzna, preferând alte zone din ţară.