* Municipalitatea oferă pentru palmaresul şi emblema echipei lui Dobrin 23.000 euro
Autorităţile locale doresc ca din această vară formaţia pe care o finanţează şi care recent a provovat matematic în al doilea eşalon al ţării, SCM Piteşti, să se numească FC Argeş. Primul pas a fost deja făcut. Recent, primarul Cornel Ionică a declarat într-o şedinţă a Consiliului Local că a înaintat o ofertă administratorului judiciar al FC Argeş pentru preluarea mărcii grupării piteştene aflate în lichidare. 23.000 euro este suma oferită de administraţia locală lui Nicolae Enoiu, acesta urmând a da un răspuns după ce o va prezenta Finanţelor Publice.
Iniţial, după declararea falimentului, în anul 2014, marca FC Argeş a fost evaluată la aproximativ 311.000 euro. Treptat, preţul a scăzut pentru că la licitaţiile organizate de dl Enoiu, reprezentantul statului numit să se ocupe de valorificarea bunurilor clubului, nimeni nu a fost interesat. Edilul Cornel Ionică aşteaptă acum răspunsul pentru oferta făcută.
Deşi suma oferită este de 23.000 euro, există posibilitatea ca suma de achiziţie să fie mai mare dacă Finanţele Publice, principalul creditor, nu vor fi de acord cu ea.
„Am convocat creditorii”
Contactat telefonic, Nicolae Enoiu ne-a declarat: „Primăria a înaintat o ofertă de cumpărare în cadrul şedinţei Consiliului Local. Oferta către mine şi către Finanţele Publice este de o sută de mii lei noi. Am convocat creditorii pe 19 mai pentru a analiza oferta Primăriei Piteşti. Ca modalitate de valorificare am propus negociere sau atribuire directă cu posibilitate de supraofertare. Acest lucru înseamnă că, în eventualitatea în care creditorul majoritar, Finanţele Publice, va fi de acord, se va publica în mass-media un anunţ, pentru ca în termen de 30 de zile să se desfăşoare şedinţa de licitaţie publică, cu supraofertare. Nu este exclus să vină cineva care să dea mai mult decât Primăria Piteşti. În orice caz, sper să se ajungă la un numitor comun pentru cumpărarea mărcii FC Argeş şi continuarea activităţii sportive sub emblema menţionată. Fotbalul mi-a plăcut dintotdeauna, iar FC Argeş a fost o marcă de valoare şi aşa trebuie să rămână”.
Victorie, în jocul de sâmbătă
La finalul săptămânii trecute, viitoarea divizionară a doua de fotbal a învins în deplasare, scor 4-2, formaţia Concordia Chiajna II. Deşi SCM Piteşti şi-a asigurat promovarea matematică în liga secundă încă de acum trei etape, echipa lui Nicolae Dică nu slăbeşte motoarele şi demonstrează de la meci la meci că este de departe cea mai bună formaţie din seria a treia. SCM Piteşti este singura echipă din primele trei ligi care în acest sezon nu a înregistrat nicio înfrângere, în cele 23 de meciuri desfăşurate, bifând 18 victorii şi 5 egaluri. Mai mult, echipa pregătită de Nicolae Dică are cel mai bun atac şi cea mai bună apărare din toată liga a treia, cu 59 de goluri marcate şi doar 12 primite.
Un Comentariu
Nelu ilie
Se discuta de un an despre brand,se fac pasi,dar nu se întâmpla nimic.Totul se desfășoară in ritmul melcului.Se minte exact ca in cazul construirii autostrăzilor.Primaria spunea ca se va face stadion nou,dar nu se mai aude nimic.