Primăria Mărăcineni, premiată cu ”Eticheta Europeană pentru Excelenţă în Buna Guvernare” a Consiliului Europei!
30 de autorităţi ale administraţiei publice locale din România – 4 consilii judeţene, 6 municipii, 6 oraşe şi 14 comune – au fost premiate azi cu „Eticheta Europeană pentru #Excelenţă în Buna #Guvernare” la Palatul Victoria, în cadrul unui eveniment organizat de către Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Consiliul Europei, iniţiator al proiectului.
Printre autoritățile premiate se numără și Primăria comunei #Mărăcineni din județul Argeș condusă de către social-democratul Nicolae Dascălu.
Secretarul general al Guvernului, social-democratul Marian Neacșu, a transmis laureaţilor că pot deveni un model de bune practici pentru colegii lor din administraţiile locale.
Adoptarea la nivelul Consiliului Europei a acestui mecanism, bazat pe 12 principii, a avut în vedere recunoaşterea bunei guvernanţe locale, şi de la momentul iniţierii, în urmă cu peste 15 ani, este implementat în peste 20 de state membre ale Consiliului Europei.
Cele 12 principii ale bunei guvernări democratice stabilite de către Consiliul Europei sunt: participarea cetăţenilor, desfăşurarea corectă a alegerilor şi reprezentarea; receptivitate; eficienţă şi eficacitate; deschidere şi transparenţă; stat de drept; comportament etic; capacitate şi competenţă; inovare şi deschidere către noutate; sustenabilitate şi orientare pe termen lung; management financiar solid; drepturile omului, diversitate culturală şi coeziune socială; responsabilitate.