Primar din Argeș, declarat incompatibil. Încheia contracte cu soția.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil pe Marius Nicolae Manole, primarul comunei Aninoasa, întrucât firma deținută de soția sa a încheiat mai multe contracte cu Consiliul Județean Argeș în perioada în care actualul edil era consilier județean.
„În perioada exercitării mandatelor de consilier județean (2016 – 2020 și 2020 – 2024), societatea comercială în cadrul căreia soția sa deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator unic, a încheiat în intervalul 25 iunie 2019 – 3 iunie 2021, trei contracte de prestări servicii medicale și patru acte adiționale la acestea în valoare totală de 16.352 lei, cu instituții aflate sub autoritatea CJ Argeș.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 90, alin. (2) din Legea nr. 161/2003″, se precizează în comunicatul transmis azi de ANI.
Potrivit legii, primarul are dreptul să transmită Agenţiei un punct de vedere sau să se adreseze instanţei de judecată pentru clarificarea situaţiei.