În Argeş, circa 4.900 de elevi din clasa a VIII-a s-au prezentat la simularea evaluării naţionale, de la fiecare probă absentând până în 400 de copii.
La clasa a XII-a, prezenţa la simulare a fost în… decrescendo: 4.318 de candidaţi au venit la prima probă (română), 4.200 – la a doua (matematică/istorie), respectiv 4.031 – la a treia (cea la alegere a profilului şi specializării: biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare etc.). În privinţa elevilor de a XI-a, aceştia au lipsit pe capete de la simulare. Din totalul de 5.029, aproape 700 au absentat de la proba la română şi aproximativ 800 nu s-au prezentat la proba obligatorie a profilului.
„Scăpări”
De notat că, în două rânduri, doi elevi din ultimul an de liceu au simulat… copiatul, aceştia fiind eliminaţi din sala de examen fiindcă au fost prinşi cu fiţuici (caz petrecut la Liceul Tehnologic Vedea), respectiv cu telefon mobil (la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti).
Fiind vorba de simulări, elevii nu au fost controlaţi atât de strict cum se întâmplă în timpul examenelor finale din vară şi aşa se explică „scăpările” semnalate şi la nivel naţional.
Provocare
Cea mai mare provocare la simulările de anul acesta au avut-o elevii de clasa a XI-a, care au experimentat proba scrisă la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat după o nouă structură a subiectelor, urmând ca, din 2018, examenul naţional să fie susţinut după noul model. Noile subiecte au fost axate pe partea de interpretare a textului; au dispărut întrebările legate de ortografie, iar eseul a fost încadrat în mai puţine cuvinte (400, faţă de 600).
Capcane
Elevii claselor de liceu care au susţinut simularea la matematică au avut parte de subiecte mai grele decât s-au dat în anii trecuţi. Capcanele inserate la mai multe subpuncte vor aduce şi note destul de mici, atrag atenţia dascălii. Pe de altă parte, la aceeaşi disciplină, subiectele simulării evaluării naţionale (clasa a VIII-a) s-au încadrat în nivelul mediu de dificultate.
Lucrările sunt corectate de profesori din unităţile de învăţământ în care elevii au susţinut simularea. Rezultatele vor fi afişate la 31 martie.
Mirela NEAGOE
Un Comentariu
Parinte
De ce unele scoli si licee refuza sa afiseze rezultatele, motivand ca sunt de uz intern doar pentru elvii care au dat examenul si pentru parintii acestora? Iar altele le afiseaza la loc vizibil, postandu-le si pe site-ul propriu. Ce face ISJ in acest sens?