După aproape trei ani, procesul a două foste angajate ale Sucursalei BCR Piteşti judecate pentru delapidare după ce au retras din conturile unor clienţi, persoane fizice şi juridice, fără acordul acestora, aproximativ trei milioane lei s-a terminat. Amalia Elena Dumitraşcu şi Marinela Ciontu Tuiu au fost condamnate, în primă instanţă, la opt, respectiv cinci ani de închisoare. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Piteşti, ai cărei magistraţi au hotărât ca doar Marinela Ciontu Tuiu să meargă la puşcărie, fiindcă între timp fapta Amaliei Elena Dumitraşcu s-a prescris.
Vă reamintim că, în 2008, conducerea BCR Piteşti a reclamat că timp de şase ani, între 2002 şi 2008, cele două funcţionare ar fi făcut tranzacţii ilegale cu banii mai multor clienţi, efectuând operaţiuni bancare în conturile şi subconturile a 27 de firme şi şase persoane fizice fără acordul acestora. Astfel, 11 firme şi instituţii cu conturi deschise la BCR au fost păgubite cu circa trei milioane lei. În decembrie 2015, împricinatele au fost condamnate în primă instanţă la opt, respectiv cinci ani de închisoare cu executare. Sentinţa a fost contestată de cele două femei la Curtea de Apel Piteşti, ai cărei judecători au hotărât ca Tuiu să execute doar trei ani şi jumătate de închisoare cu interzicerea dreptului de a exercita o funcţie publică vreme de cinci ani. În ceea ce-o priveşte pe Dumitraşcu, instanţa a constatat că, cităm, „încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii (…) de către inculpata Dumitraşcu Elena Amalia, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale”. După ce au primit mandatul de executare a pedepsei emis de instanţă, judiciariştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş, Compartimentul Urmăriri, s-au dus la locuinţa Marinelei Ciontu Tuiu pentru a o ridica în vederea încarcerării, dar femeia nu a fost găsită. Pe numele ei a fost emis mandat de urmărire naţională, urmând să fie dată şi în urmărire internaţională, iar din primele date rezultă că împricinata ar fi plecat din ţară încă din timpul procesului.
Val. NICOLAU