Consiliul Local al Municipiului Beiuş a emis, la 24 iulie a.c., două hotărâri distincte, prin care le-a conferit titlurile simbolice de cetăţeni de onoare post-mortem preotului căpitan Gheorghe Cotenescu, muscelean, şi generalului Gheorghe Rasoviceanu (ofiţeri din Regimentul de fier 9 Vânători, eliberatorul Beiuşului în primăvara de foc a anului 1919, împreună cu voluntarii moţi din viitorul Regiment „Beiuş”).
Gheorghe Cotenescu, fost secretar al lui Nicolae Iorga, ulterior arestat şi întemniţat este, din 2013, şi cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Câmpulung, cu procedura identică finalizată şi în comuna argeşeană Stoeneşti. Preotul-căpitan a fost profesor de psaltică al Patriarhului Teoctist şi al Părintelui Justin.
Lăudând iniţiativa autorităţilor din Beiuş, care au conferit celor doi eroi titlurile simbolice, cercetătorul Radu Petrescu a consemnat următoarele: „Un gest onorant faţă de întreaga Armata Regală Română care, după remobilizare, la sfârşitul lunii octombrie 1918, apără şi consolidează România Întregită la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, prin victoriile înregistrate în anul 1919, eliberând Ardealul şi ocupând o mare parte din Ungaria, răsturnând regimul bolşevic condus de Bela Kun, revoluţionarul roşu al cărui mentor a fost însuşi Lenin. Ofiţerii Gh. Dabija, Gh. Rasoviceanu şi Gh. Cotenescu, alături de militarii din toate provinciile despărţite vremelnic, şi-au trecut numele pe răbojul istoriei, al făuririi şi apărării României întregite.”
Cercetătorul Radu Petrescu a spicuit pentru pentru cititorii noştri şi câteva rânduri scrise de părintele Justin Pârvu, referitoare la Gheorghe Cotenescu, fragment pe care îl redăm în ceea ce urmează.
Părintele Justin Pârvu: „Îmi amintesc cu drag de frumoasele vremuri pe când eram elev la seminarul de la Cernica, şi printre mulţi profesori deosebiţi, una dintre cele mai interesante figuri a fost şi îmi rămâne în memorie părintele profesor Gheorghe Cotenescu. Eu am îndrăgit mult muzica psaltică şi de aceea părintele profesor prezenta pentru mine un interes aparte, dar nu numai prin talentul său muzical, cât şi prin dăruirea sa faţă de elevi, sacrificiul pe care îl depunea în munca sa pedagogică. Era un om bun ca pâinea lui Dumnezeu, încât noi stăteam foarte relaxaţi şi nestresaţi la ora părintelui. Sărmanul părinte venea aşa de obosit, deoarece făcea naveta de la Târgovişte la Cernica, pornindu-se cu noaptea în cap de acasă şi bucuria noastră era când drumurile erau înzăpezite şi maşinile nu străbăteau de la Pantelimon până la Cernica, fiind astfel scutiţi de oră. Aşa năstruşnici cum eram noi, părintele Cotenescu ne iubea pe toţi, şi în memoria mea rămâne ca o adevărata vioară a ortodoxiei româneşti, care a mers până în cele mai sensibile tonuri muzicale, dar şi sufleteşti…”
