…Este vorba despre Ion T., de 42 de ani, din Piteşti care în urma unui conflict spontan l-a lovit intenţionat cu maşina pe Constantin Cosmin D., de 33 de ani, de asemenea din municipiu, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
Evenimentul, despre care am relatat pe larg, a avut loc în cursul după-amiezii de marţi în zona centrală a oraşului.
După o noapte petrecută în spatele gratiilor, azi-dimineaţă preotul Ion T. a fost scos din arest şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunerea ca împotriva sa să fie dispusă o măsură preventivă. În drum spre maşina oamenilor legii, faţa bisericească a fost întrebată de jurnaliştii prezenţi dacă e creştineşte ceea ce a făcut pe stradă. „Dar ce am făcut?”, a fost singura replică dată de preot înainte de a fi urcat în dubă.
Ce a făcut, ce nu a făcut, important este că, în această seară, preotul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Un Comentariu
Anonim
Din păcate nu este singurul popă care se comportă astfel.
Sunt foarte mulți popi care sunt și cadre didactice în sistemul de educație care au un astfel de comportament.
Poate cu ocazia aceasta șeful peste popii va lua măsuri.
Cel puțin să nu li se mai permită să fie și popi cu normă întreagă și profesori cu normă întreagă.
În Argeș există astfel de indivizi care încheie mediile din burtă, nefăcând nici măcar o oră pe într-un semestru.
Din păcate până în prezent nu s-a întâmplat nimic , cu toate că au fost sesizări din plin.