Aseară, Festivalul internaţional al teatrului de studio organizat de Teatrul „Al. Davila” Piteşti şi-a desemnat câştigătorii ediţiei a XXI-a. Din juriul de specialitate au făcut parte: Mircea Morariu, Doina Papp, Aura Corbeanu, Matei Varodi şi Cristina Ciucu.
Producţia Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, „Ei, şi”, a obţinut două premii: pentru cel mai bun spectacol, respectiv pentru cea mai bună regie (Andreea Ciocârlan).
Două premii, pentru cea mai bună scenografie (Ioan Bocoş), respectiv pentru cel mai bun actor (Ciprian Braşoveanu din rolul „Tom”), a meritat producţia Teatrului „Fani Tardini” din Galaţi, spectacolul „Fat Pig”.
Iar premiul pentru cea mai bună actriţă i-a fost decernat Andei Saltelichi, pentru rolul din spectacolul „Pe jumătate cântec”, o producţie a „Teatrului de Foc” Bucureşti.