Mâine, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş va fi gazda celui mai important eveniment de business, în cadrul căruia va fi premiată excelenţa în afaceri.
Evenimentul va avea loc în ambianţa elegantă şi selectă a Complexului „Star Plaza” din Bascov şi găzduieşte reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai administraţiei locale, invitaţi ai corpului diplomatic, precum şi ai Camerelor de Comerţ Judeţene.
Până la această dată, şi-au anunţat participarea Excelenţele Lor, ambasadorii Republicii Cehe, Italiei şi Belarus, precum şi Paula Pîrvănescu – secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Nicolae Tudose – secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Bogdan Pandelică – secretar de stat, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, precum şi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Africii de Sud, consilierul pe probleme economice al Ambasadei Germaniei şi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ungariei.