Concursul „Premiile de Excelenţă” ale cotidianului „Argeşul” a stârnit interesul cititorilor noştri, dovadă fiind numărul mare de taloane trimise pe adresa redacţiei. Pe lângă voturi pentru propunerile mai vechi au apărut şi nume noi în concursul nostru care are ca obiectiv scoaterea în evidenţă a adevăratelor valori ale judeţului şi nu numai, în diverse domenii de activitate.
Astfel, pentru Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni, ne-au fost transmise 10 taloane, iar pentru edilul din Băbana, Vasile Ivan, am primit 7 voturi din partea unui cosătean al său. George Caval, preşedintele Camerei pentru Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş, beneficiază de 11 taloane, în vreme ce prefectul Cristian Soare intră în concurs cu 9 voturi. Cele mai multe sufragii, 18, le-a primit însă Marius Stroescu, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Argeş, unul dintre puţinii coordonatori regionali de instituţii publice deconcentrate şi care are rezultate bune în activitate.
Au mai primit taloane: Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş – 8 voturi; Dumitru Tudosoiu, inspector şcolar general – 8; Simona Brătulescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean – 7; Jean Dumitraşcu, director al Filarmonicii Piteşti – 9; Felix Sîrboiu, medic – 7; Petre Cojocaru, director la Administraţia Finanţelor Publice – 8; Ion Mihai, primar comuna Popeşti – 6; Dumitru Chirleşan, rectorul Universităţii din Piteşti – 8.
Aşteptăm în continuare pe adresa ziarului nostru taloane cu propuneri noi şi taloane de susţinere pentru personalităţile deja înscrise în concurs. Numai aşa oamenii de valoare pe care îi susţineţi, stimaţi cititori, pot ajunge în fruntea clasamentelor finale care vor fi alcătuite nu mai târziu de luna viitoare.
Claudiu DIŢA