Ziua Naţională a Tineretului a fost organizată la Piteşti sub deviza „De două ori mai tânăr”. La toate competiţiile, premiile au constat în locuri oferite în tabere la mare, diverse ţinute, cupe, medalii, flori, diplome ş.a.
Premiul I la concursul naţional de poezie pentru tineri şi studenţi „Juventus” i-a fost atribuit lui Gabriel Nicolae Mihăilă, iar următoarele două locuri au fost ocupate de Tatiana Munteanu, respectiv Adina Trâmbiţaş. La concursul de cultură generală „Pub Quiz” au participat 20 de echipe, iar pe primul loc s-au clasat tinerii de la „Bluss”.
Pentru concursul „Miss Piteşti 2018” au fost selectate 11 participante, iar pe podiumul frumuseţii au urcat: Larisa Tonca din Buzău (locul I), Ioana Cristina Pavel din Piteşti (II), Anemona Păun din Piteşti (III) şi Mădălina Maria Ciobanu din Bucureşti (premiul de popularitate).
Manifestarea a fost asortată cu un spectacol (invitaţi – Gabriela Paleru şi Nicu Albu). Alex Bălan, Angelica Călin, Cristian Duţă, Alexandra Furnica şi George Roşca s-au clasat pe primul loc la competiţiile sportive.
DJ Vali şi MC Dumis au întreţinut atmosfera la maratonul tinereţii „Nopţi albe”. La extragerea tombolei, norocoasa ediţiei a fost Andreea Luisa Dima din Mioveni.