La conferinţa de presă de ieri a Primăriei Piteşti, primarul Cornel Ionică, alături de care s-au aflat viceprimarii Sorin Apostoliceanu şi Laurenţiu Zidaru, a făcut unele precizări referitoare la extinderea reţelei de canalizare din Prelungirea Craiovei, la ieşirea din municipiu spre Slatina. „Lucrarea, în lungime de 672 m, face parte dintr-un proiect finanţat cu fonduri europene şi va continua către Albota şi Moşoaia. Începută la jumătatea lunii trecute, execuţia este aproape de finalizare, termenul fiind 15 noiembrie. Tăierile şi spargerea asfaltului se realizează ziua, iar partea de săpătură, pozare conductă şi umplere a şanţului se fac noaptea, când circulaţia nu mai este atât de intensă şi nu sunt vibraţii. Refacerea asfaltului va fi făcută după finalizarea pozării conductei pe întreg traseul aferent străzii, iar până atunci cota de nivel va fi menţinută cu umplutură de balast”, a declarat primarul Ionică.
Şi tot edilul piteştean a anunţat că o altă lucrare, şi anume înlocuirea conductei de alimentare cu apă de la intersecţia străzii Lânăriei cu bulevardul Petrochimiştilor, care le dă mari bătăi de cap şoferilor, are termen de finalizare tot 15 noiembrie. „Pentru reducerea disconfortului celor care traversează zona, pentru traversarea bulevardului s-a lucrat noaptea, iar la această oră se lucrează la refacerea stradală prin executarea fundaţiei drumului de beton, termenul limită fiind 25 noiembrie”, a mai precizat edilul piteştean.
Val. NICOLAU