Vineri, la invitația președintelui Dan Manu, la Consiliului Județean Argeș a avut loc o discuție tehnică la care au participat reprezentanți din conducerea Direcției de Sănătate Publică Argeș și ai Spitalului Județean de Urgență Pitești, precum și specialiști din domeniul medicinei de laborator. Întâlnirea a avut loc în contextul în care, în cursul zilei de joi, o echipă din Argeș a fost prezentă la Institutul „Matei Balș” din București pentru a vedea modul în care se lucrează în laboratorul de testare pentru coronavirus.
Având în vedere că s-au făcut toate demersurile pentru ca în Argeș să avem două aparate de depistare a infecțiilor cu noul coronavirus, discuțiile s-au axat pe trei teme importante referitoare la posibilitățile de testare la nivelul județului, și anume: identificarea spațiilor unde vor fi instalate aparatele, echipamentele necesare pentru funcționarea laboratorului, precum și pregătirea în paralel a pesonalului medical ce urmează să efectueze testări pe noile aparate.
2 Comentarii
Anonim
Spuneți populației de lipsa de materiale de la județean: măști, mănuși,combinezoane. Dar în cazul acesta nu sunteți voi cei vinovați, e directivă mare la cel mai înalt nivel sa se întâmple așa.
Roxana
Pai si cum stiti ca nu sunt cazuri in Arges daca nici macar nu aveti cu ce testa?