Programul de prevenire a cancerului colorectal se extinde și la Mioveni și Curtea de Argeș. Argeșenii care vor să fie testați, au la dispoziție următoarele cabinete din cele două locații:
– Mioveni, la cabinetul medicului Mihaela Bondoc. Programarea poate fi făcută la numărul de telefon 0770710474. Cabinetul este în Colibași, lângă Școala Generală.
-Curtea de Argeș, doctor Magdalena Marin. Medicul poate fi contactat la numărul de telefon 0727791978 și găsit în Curtea de Argeș, str. Basarabilor, nr.102-104, parter.
”Cei doi specialiști sunt medici de familie. Li se pot adresa atât pacienții înscriși pe liste cât și cei care au alți medici de familie. Îi îndemn pe argeșeni să ceară testarea ca să putem preveni cât mai mult în loc să tratăm. Sănătatea este mai importantă decât orice. Din proiect fac parte acum cabinete medicale din mediul rural și trei din mediul urban”, anunță Radu Perianu.
Se face testare la Dragoslavele, Rucăr, Berevoiești, Mioarele, Lerești, Căteasca, Poenarii de Muscel, Săpata, Godeni, Ștefan cel Mare, Mozăceni, Slobozia, dar și în Câmpulung, Curtea de Argeș, Mioveni și Pitești.
Instituția Prefectului județul Argeș sprijină activ proiectul „Furnizarea serviciilor de sanatate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II -Sud-Muntenia”, în cadrul PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN, în baza unui acord cu Institutul Clinic Fundeni și Fundația Renașterea.