Premieră în Argeș – grup de lucru pentru lupta împotriva consumului de droguri. Cel mai tânăr consumator identificat în Argeș are doar 14 ani!
Radu Perianu, Prefectul județului Argeș, a declarat următoarele în cadrul unei conferințe de presă: “Lansăm astăzi, în județul Argeș, în mod oficial, un grup de lucru pentru lupta împotriva consumului de droguri. Este o problemă pe care o consider o prioritate și vom munci să le arătăm elevilor, tinerilor, că nu trebuie să se lasă pradă acestui viciu.
Urmează un program intens de acțiuni preventive care vor consta în discuții față în față, deschise, pertinente, cu elevi de la liceele argeșene. Este bine să înțelegem că nu este momentul să evităm să vorbim despre această problemă, cea a drogurilor. Că dacă vom lăsa ca elevii să își ia informații de unde pot, de cele mai multe ori, de la surse neautorizate, am putea pierde noi această luptă.
Fac un apel la părinți, la bunici, la prieteni, rude, profesori, autorități, partide politice, indiferent de culoarea lor, să aibă curaj să discute cu tinerii și să îi îndrume. Noi vom face același lucru! Îi aștept pe elevi să ne pună întrebări, să ne transmită problemele lor, discuțiile dintre ei, curiozitățile lor.
Conform ultimelor statistici, date actualizate de Agenția Națională Antidrog, tineri cu vârste de la 15 ani la 19 ani au intrat în programe de tratament împotriva dependenței de droguri: 259 pentru cannabis, 91 pentru etnobotanice, 24 pentru metamfetamine, amfetamine, MDMA, 6 pentru opioide, dintre care 5 consumau heroină, alți patru tineri pentru cocaină.
Datele sunt la nivel național și sunt înregistrați 470 de elevi sau studenți consumatori de droguri. În județul Argeș, mulți adolescenți au ajuns la spital din cauza acestui viciu. Cel mai tânăr consumator dintre cei care au avut nevoie de ajutorul medicilor are doar 14 ani. Un alt tânăr are 15 ani, alții au 17 ani. Cel mai consumat drog în Argeș este canabisul, urmat de etnobotanice.
În România se consumă narcotice foarte ieftine, în așa fel încât să ajungă la un număr cât mai mare de clienți, iar celor care vând, după cum se vede din datele prezentate, nu le pasă de vârsta consumatorului. Nu contează că are 14 ani, că are 20 de ani, că are 50 de ani. Contează doar banii! Este un prim lucru pe care îl spun tuturor elevilor: cel care vă oferă droguri, nu vă este prieten!
Campania Instituției Prefectului va include toate liceele din Argeș și a fost stabilit programul pentru luna octombrie. Prima întâlnire va avea loc mâine, 18 octombrie, și va fi cu elevii Colegiului Național I.C.Brătianu din Pitești. Pe 20 octombrie, vom fi la două instituții de învățământ din Câmpulung, Liceul Teoretic Dan Barbilian, Colegiul Național Dinicu Golescu. Pe 24 octombrie- Colegiul Național Vlaicu Vodă Curtea de Argeș, iar pe 26 octombrie, Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni.
Instituțiile care fac parte din grupul de lucru sunt:
- Instituția Prefectului județul Argeș
- Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș
- Inspectoratul de Poliție Argeș
- Inspectoratul Școlar Județean Argeș
În câteva locații avem ca partener și Penitenciarul Mioveni”.