La Prefectura Argeş s-a produs schimbarea: PSD şi-a pus prefect – pe Emilian Dragnea – trimiţându-l pe „tehnocratul” Cristian Soare înapoi la ITM. ALDE, aliatul PSD de la guvernare, l-a aşezat în scaunul de subprefect pe Gabriel Stoian, după lupte interne între grupările Tăriceanu-Constantin. Avem, aşadar, conducere nouă la Prefectură, dar şi probleme… vechi de rezolvat. Să vedem dacă acest prefect, având şi sprijinul unui guvern stabil, va reuşi să le rezolve…
Infrastructura
Primul plan pentru care noua conducere a Prefecturii trebuie să militeze este acela al infrastructurii. Avem probleme mari la acest capitol: drumuri naţionale „rupte”, alunecări de teren care au afectat căi de acces importante, poduri prăpădite sau lipsă, ca să nu mai vorbim despre cele trei proiecte importante ale Argeşului în acest moment: autostrăzile Piteşti-Sibiu şi Piteşti-Craiova, plus centura ocolitoare de Vest a Piteştiului. Sunt foarte multe alte proiecte pentru care noul prefect trebuie să facă lobby la Guvern, deoarece aşteptările autorităţilor locale şi judeţene sunt mari: reabilitarea Spitalului Judeţean, construcţia sălii polivalente şi a unor pasaje rutiere în Piteşti, reabilitarea stadionului „Nicolae Dobrin”, construcţia podului nou Piteşti-Mărăcineni, investiţii privind apa şi canalizarea care aşteaptă finanţare în comune (mai puţin de 55% dintre localităţi sunt racordate la aceste facilităţi). Şi pentru turism trebuie făcute demersuri, începând cu reabilitarea Transfăgărăşanului (doar promisă de o bună perioadă de timp) şi terminând cu amenajarea staţiunilor de schi din zona montană. Infrastructura necesită bani mulţi, iar pe lângă fondurile europene, autorităţile au depus la Guvern multe planuri pentru care aşteaptă resurse de la bugetul de stat. E de muncă, aşadar!
Fondul funciar
O a doua problemă stringentă se referă la aplicarea legilor fondului funciar. La aproape 28 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, sute de argeşeni îşi caută dreptatea. Unii în instanţă, alţii în audienţe la prefecţii care s-au perindat pe la „Casa Albă”. Din păcate, mulţi argeşeni s-au prăpădit înainte de a intra în posesia terenurilor şi pădurilor pe care ei sau înaintaşii lor le-au deţinut înainte de a le fi confiscate de regimul comunist. Noul prefect Emilian Dragnea are acum prilejul de a face lumină în acest hăţiş (acum se lucrează mult şi la corectarea unor titluri de proprietate). Are experienţă în administraţie şi o echipă în Prefectură care ştie problematica.
Promovare şi sport
La iniţiativa fostului prefect Cristian Soare, Argeşul era frecvent vizitat de ambasadori ai unor ţări din întreaga lume. Erau create astfel punţi în plan administrativ, economic şi cultural. Ca din senin, întâlnirile au fost stopate. Or, fără deschidere internaţională nu poate fi vorba de progres. Şi, în plus, este nevoie şi de atragerea de noi investiţii în judeţ. Este păcat ca în alte judeţe ale ţării să vină investitori străini puternici, iar Argeşul să se limiteze doar la industria auto. În plus, pe lângă factorul economic, Argeşul ar avea de câştigat şi în planul imaginii, deci al promovării pe plan extern. Nu trebuie uitat nici programul de promovare a valorilor autentice din judeţ, aşa cum nu trebuie ignorat nici programul de organizare a unor competiţii sportive în şcoli, în condiţiile în care elevii par tot mai mult tentaţi de lumea virtuală, iar mişcarea a devenit… un moft.
Arpechim
La capitolul economic figurează şi platforma Arpechim. Îi acordăm însă o atenţie specială acestui fost obiectiv strategic pentru judeţ, unde lucrau peste 10.000 de oameni, aflat acum în pragul desfiinţării. Niciun efort nu trebuie precupeţit în încercarea de a salva ceea ce altădată se numea „perla industriei argeşene”. Trebuie făcute demersuri noi pentru ca statul să preia rafinăria de la Petrom, care să fie integrată cu platforma petrochimică Bradu şi, de ce nu, privatizată alături de Oltchim, aşa cum s-a promis. Nu e prea târziu! Arpechim merită o şansă mai bună decât să ajungă sub lama buldozerelor…
Păduri
Camioanele pline cu buşteni „curg” pe văile importante din Argeş, iar versanţii „chelesc” văzând cu ochii. Mafia defrişărilor ilegale trebuie stopată, iar până nu ia cineva taurul de coarne, acest lucru nu se va întâmpla. Este păcat de zonele minunate pe care le avem şi de care mulţi îşi bat joc! Ca să nu mai vorbim că trebuie să fie continuate demersurile astfel încât pădurea Trivale, plămânul verde al Piteştiului, să devină arie protejată, aşa cum ne-au promis guvernanţii. Cei de la putere trebuie să fie conştienţi de ceea ce înseamnă Trivale, de minunăţia lăsată de Dumnezeu oamenilor de prin aceste locuri. În contrapartidă, însă, noua conducere de la Prefectură va trebui să facă echipă cu conducerea Consiliului Judeţean pentru a stopa transformarea munţilor Făgăraş în parc naţional, deoarece astfel s-ar pune frână dezvoltării turismului în zonă.
Siguranţă rutieră
Din păcate, Argeşul este prezent cu multe puncte critice pe harta accidentelor rutiere grave. Mii de oameni şi-au pierdut viaţa în diverse zone, iar acest lucru nu trebuie să ne fie indiferent. La Prefectură funcţionează o comisie de siguranţă rutieră care are obligaţia de a găsi cele mai bune soluţii în domeniu. În plus, colaborarea bună dintre Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Prefectură trebuie să continue, aceasta fiind până acum fără reproş.
Deconcentrate
Nu încheiem înainte de a aminti faptul că dintre cele 40 de instituţii deconcentrate în judeţ puţine sunt transparente. Nu comunică, probabil că doar se fac şi ele că lucrează (putem privi şi aşa lucrurile!). Emilian Dragnea poate debloca această situaţie în respectivele instituţii care au nevoie şi de o mai bună supraveghere. În fine, să nu uităm de readucerea în Piteşti a unor instituţii cu caracter regional. Nu este normal ca în Argeş să existe cel mai mare exportator al ţării, dar Regionala de Finanţe să fie la Ploieşti; în Argeş să existe cei mai mari transportatori ai ţării, dar Regionala de Transporturi să fie la Alexandria; în Argeş să existe cea mai mare întindere de păduri din regiunea Sud Muntenia, dar Regionala de Regim Silvic să fie tot la Ploieşti. Iar exemplele pot continua. Aşadar, este mult de muncă. Avem prefect nou şi probleme vechi, deci la treabă!
Claudiu DIŢA