Azi-dimineaţă, mi-am început munca aşa cum îi stă bine gazetarului: cu un subiect fierbinte în faţa ochilor. Pe platoul din dreptul Prefecturii Argeş erau iarăşi proteste. Cu pancarte, cu vuvuzele, cu portavoce, cu tot arsenalul de rigoare în astfel de situaţii, membri ai Sindicatului Poliţiştilor din Penitenciarul Mioveni, ai EUROPOL, dar şi alţii îşi strigau, disciplinat, fără să iasă din front, nemulţumirile legate de drepturile băneşti ce li se cuvin. Nu lipseau, evident, scandările cu „marcă” politică, la adresa Guvernului şi a premierului. După cum n-au lipsit nici la protestele de luni, de marţi şi de la toate aceste acţiuni ritmice, concertate, din ultima perioadă.

Poliţiştii ies, iată, în stradă şi, la comanda… fluierului, cer salarii mărite şi sporuri. Angajaţii de la stat, în general, dar şi pensionarii solicită majorările promise, greu de acordat, dacă nu imposibil, într-un an pandemic. Presiunea socială se vede, se simte. Iar în Parlament e presiune politică. Una e legată de alta. Motivul oficial: trebuie votat bugetul. Miza e însă mult mai mare, fiind cunoscută de când lumea. Miza unora e puterea! Prea puţin contează într-o astfel de bătălie ochii trişti ai oamenilor de rând…

Al doilea subiect al dimineţii de azi: la o şcoală din Piteşti au fost aduse câteva baxuri cu „Disposable medical face mask”, tip II, în traducere – măşti de protecţie. Fireşte, pentru elevi şi profesori. Sunt din China, nimic de zis, numai că pe cutii scrie clar: „non-sterile”. Aşa o fi? Păi, dacă nu sunt sterile, după cum scrie pe ambalaje, de ce au mai fost aduse la şcoală? Şi câţi bani au costat? Şi a cui e afacerea? Şi unde au mai ajuns astfel de măşti, stimabililor conducători ai învăţământului argeşean? Iată mai multe teme pentru dumneavoastră, la care, da, puteţi răspunde şi on-line, şi faţă în faţă.

Altminteri, e păcat de ochii trişti ai unor dascăli, care, aflu, au primit recomandarea ca anul ăsta să nu lase corigenţi. De la cine? De la unii directori. Păi, cum aşa? Dacă elevul nu învaţă nimic, dacă n-a intrat deloc pe on-line, dacă nu ştie ce culoare au frunzele, dacă habar n-are ce pom face piersici, într-un cuvânt dacă e „loază”, cum să nu-l laşi corigent?! Că, mâine-poimâine, unul ca ăsta ajunge să-ţi facă legi sau să-ţi calculeze bugetul. Şi te trezeşti că ieşi în stradă, la proteste…

Mă îngrijorează – spunea un poet – ceva defect în generaţia noastră: sunt prea mulţi ochi trişti pe feţe fericite…

Distribuie pe Facebook

Gabriel Lixandru

See Full Bio