Prima maşină SAAB se află la loc de cinste în muzeul mărcii
Ca unii care credem mai mult în calitatea scandinavă şi mai puţin (spre deloc) în cea germană, ne-am decis, cu ceva vreme în urmă, să ne luăm o maşină de familie suedeză. În speţă, un SAAB. Nu ne acuzaţi de reclamă mascată: SAAB nu mai produce maşini de vreo câţiva ani, de când fabrica de la Trollhättan, de lângă Göteborg, a intrat în procedura de faliment.
Flitbus, nu Flixbus
Drumul către primul SAAB al familiei a început cu o călătorie cu autocarul până la Budapesta. Am ales pentru asta o cursă a companiei germane Flixbus. Operată, însă, de un subcontractor român. Autocarul părea modern şi pe dinafară, şi pe dinăuntru. Însă pe toată durata drumului, călătorii au trebuit să suporte nişte zgomote destul de supărătoare, venind de undeva de la roţile din faţă. Într-o pauză, prin apropiere de frontiera româno-maghiară, l-am întrebat pe unul dintre şoferi dacă mi se pare mie sau e ceva în neregulă la mecanica-faţă a autocarului. „Da, e nevoie de nişte reparaţii. Noi ne-am anunţat şefii, da’ ni s-a zis să mai facem vreo două curse aşa. După aia, băgăm autobuzul la reparat”. La Budapesta am avut parte de câteva ore de aşteptare. Le-am valorificat încercând să vizităm muzeul aeronautic în aer liber din vecinătate. Acolo sunt expuse mai multe avioane vechi, sovietice, care au făcut parte, în perioada comunistă, din flota defunctului operator aerian maghiar, de stat, Malev. Dar şi dintr-a Tarom-ului nostru. Apoi am plecat spre Göteborg.
Pe vaporul Göteborg-Kiel am găsit de vânzare coniac… Renault
Primire peste aşteptări
Pe măsură ce avionul cobora spre destinaţie, a început să ningă. Apoi ninsoarea s-a tot înteţit. La un moment dat, avionul a încetat să mai coboare. Piloţii au anunţat că zburăm pe o traiectorie circulară, în jurul aeroportului, până ce pista de aterizare va fi deszăpezită. Lumea a cam tremurat, din ce-am putut vedea în jur, dar aterizarea s-a făcut cu bine, finalmente. De la aeroportul Landvetter din Göteborg am mers direct la firma din oraşul Borås (cam 50 km distanţă) de la care urma să ne ridicăm SAAB-ul. Patronul firmei, un suedez foarte amabil, şi-a trimis un amic să ne ia de la aeroport. Am ajuns la sediul firmei, unde maşina ne aştepta, curată şi lustruită. N-am fi sperat la transport gratuit de la aeroport şi nici să găsim maşina atât de „bibilită”, ţinând cont că a costat numai aproximativ 2.500 euro. Facem o probă de drum cu SAAB-ul. Toate bune până revenim la sediul firmei, să finalizăm actele. Cheia refuză să iasă din contact. Îi spun asta patronului firmei, Mikael Källholm. Suedezul zâmbeşte condescendent şi-mi spune: „Pune maneta de viteze în marşarier şi încearcă aşa”. Mă conformez şi cheia iese cuminte din contact.
Merci, Sabbagh
Înainte de plecare, patronul mă sfătuieşte să citesc cu atenţie manualul de instrucţiuni al maşinii. Ne luăm la revedere şi mergem să ne cazăm la o pensiune în apropiere. Dăm de un patron libanez, pe nume Moussa. Pensiunea e de fapt o căsuţă cu vreo patru-cinci camere, dar curată ca un pahar. Moussa ne oferă gratis cafea şi fursecuri, pentru că l-am ajutat la deszăpezire. Încântat că ştiu câteva cuvinte arăbeşti (învăţate de la fostul nostru coleg, vedeta TV de azi Christian Sabbagh), Moussa ne oferă o cameră mai spaţioasă şi cu balcon, în locul celei mai mici un pic şi fără balcon, pe care o rezervasem. Manualul ăla de instrucţiuni nu l-am putut citi decât pe fugă, în diagonală. Asta pentru că are peste 350 de pagini. Fără anexe.
Polonia ne-a luat-o mult înainte la autostrăzi
Apoi, a doua zi, am apucat-o către casă. Drumul a fost fără probleme, exceptând o pană de cauciuc. După vreo 2.500 km parcurşi, încă ne mai mirăm cum a fost posibil să dea faliment o firmă care a produs maşini atât de moderne şi de inteligente, cum a fost cazul SAAB.
Birocraţie nordică
Până la cumpărarea acestei maşini, ne-am lovit şi noi, ca şi mulţi dintre dumneavoastră, de birocraţia autohtonă. La nordici, însă, adesea e mai rău decât la noi. Ca să obţinem numere provizorii pentru export, trebuia să trimitem şi noi, şi patronul firmei care ne-a vândut maşina o grămadă de documente la un fel de serviciu naţional de înmatriculări (Transportstyrelsen). De acolo, urma să primim prin poştă numerele de export, chiar la sediul firmei. Pe pagina de internet a instituţiei respective scrie că treaba asta durează, de regulă, trei zile lucrătoare. Noi trimiseserăm cererea respectivă cu vreo două-trei săptămâni înainte de sosirea în Suedia, ca să fim siguri. Iar când am ajuns acolo, numerele de export încă nu sosiseră. Cele suedeze ale maşinii fuseseră şi ele trimise către serviciul lor de înmatriculări. Aşa că a trebuit să confecţionăm singuri nişte numere de carton. S-a rezolvat, cu o imprimantă, un pic de lipici şi nişte bandă adezivă. Ajunşi acasă, după vreo săptămână, primim de la serviciul suedez de înmatriculări şi numerele de export. „Am întârziat, pentru că la final de an suntem mai aglomeraţi decât de obicei”. Asta a fost explicaţia. Am zis că, din acest moment, personal n-o să mă mai plâng aşa de tare de birocraţia de la noi. La prea-civilizaţii suedezi se poate şi mai rău.
Birocraţia suedeză ne-a obligat să ne facem singuri numere de carton
Sigla SAAB vine de la Svenska Aeroplan Aktiebolaget, care înseamnă Avioane Suedeze SA. Compania a fost înfiinţată acum 71 de ani, cu scopul de a produce avioane militare. Imediat după al Doilea Război Mondial, firma a decis să producă şi autoturisme. Acestea au fost menite să servească testării pe maşini a diverselor echipamente de aviaţie. Apoi producţia de autoturisme a continuat, printr-o firmă separată. Toate au mers bine până în anul 2000, când concernul General Motors a cumpărat SAAB Automobile. Maşini exclusiviste până atunci, SAAB-urile au început să fie produse făcând apel la „banca de organe” a celorlalte mărci ale General Motors (în principal, Opel şi Fiat). Din 2006 încolo, SAAB-urile includeau atât de multe piese de Opel încât iubitorii mărcii suedeze au început să se vaite că „SAAB-ul nostru a devenit un fel de Opel”. Managementul GM a reuşit, finalmente, să pună marca nordică pe butuci în anul 2013. O poveste care seamănă izbitor cu cea a ARO, din multe puncte de vedere.
Azi, SAAB produce avioane militare (celebrele JAS 39 Gripen) şi camioane şi autobuze de toate felurile, sub marca Scania. Şi avioanele de pasageri produse de SAAB au ieşit din fabricaţie. Asta deşi ultimul model produs, SAAB 2000 (produs din 1992 până în 1999), avion care este operat şi azi de câteva companii aviatice, n-a înregistrat niciodată vreun accident soldat cu decese.
La muzeul mărcii SAAB, situat la doi paşi de fosta fabrică, pot fi admirate câte un exemplar din toate modelele produse, dar şi exponate care dovedesc grija dusă până aproape de obsesie pentru siguranţă, calitate şi fiabilitate a inginerilor nordici.
