Antonios Savu
* „Unii oameni se nasc norocoşi, alţii trebuie să lupte toată viaţa”
Aparent un sport violent, boxul este o disciplină nobilă în care îţi foloseşti capacitatea de a gândi repede, de a lua decizii într-o fracţiune de secundă. În cadrul antrenamentelor, sportivul poate învăţa tot felul de lucruri şi principii despre modelarea fizică şi psihică, despre fair-play şi respect. Boxul argeşean se poate lăuda cu sportivi talentaţi care, în ultimii ani, au obţinut rezultate remarcabile, fie în competiţii naţionale, fie la nivel internaţional.
Astăzi veţi cunoaşte un sportiv argeşean care, deşi practică boxul de trei ani, a reuşit să se ridice la un nivel destul de înalt, iar într-un timp atât de scurt a câştigat 20 de medalii. Antonios Savu este numele său şi s-a născut în Grecia în urmă cu 18 ani, acolo unde părinţii săi, de origine români, munceau la vremea respectivă. Povestea lui de viaţă te lasă fără cuvinte, efectiv. Pugilistul este legitimat la CSM Piteşti şi este pregătit de Ioniţă Mărăşescu. În pauze, Savu se roagă la Dumnezeu. Sportul i-a adus multă bucurie. A descoperit cum e să fii lăudat, ovaţionat şi respectat.
„Mi-a fost ruşine”
În urmă cu un an, Antonios, actualmente elev în clasa a XII-a la Liceul „Armand Călinescu” din Piteşti, a decis să-şi ia viaţa în piept, angajându-se: „Mi-a fost ruşine să mai trăiesc din banii părinţilor, aşa că am mers să îmi caut de lucru. Lucrez la o firmă de cablaje, merg la şcoală, mă pregătesc să susţin examenul de bacalaureat, iar acasă am improvizat o sală de box. Din cauza programului încărcat, nu pot merge la antrenamente în fiecare zi. Decizia de a-mi găsi ceva de muncă am luat-o după un meci pe care l-am pierdut în ring, deşi eram convins că am învins. Dar atunci am învăţat că noi, cei din provincie, suntem prea mici şi nu avem cum să ajungem la masa celor bogaţi, mă refer la cluburile din Bucureşti. Şi acum este ca pe vremuri, titlurile se împart, de cele mai multe ori, între cluburile din Bucureşti”, ne-a mărturisit, pentru început, tânărul pugilist.
Antrenorul sportivului, Ioniţă Mărăşescu
„Am coborât din ring plângând”
Sacrificiile pe care le-a făcut zi de zi nu se compară cu bucuria pe care a trăit-o în momentele când a fost desemnat cel mai bun pugilist al oraşului, doi ani la rând, în 2016 şi 2017: „Au fost cele mai frumoase momente din viaţa mea de sportiv. Practic de trei ani boxul şi am reuşit să obţin 20 de distincţii şi să ajung să fiu component de bază al Centrului Olimpic de la Brăila. Printre rezultatele care îmi sunt foarte dragi se numără titlul de vicecampion naţional, obţinut anul trecut. I-am ţinut cu brio piept campionului naţional, un sportiv de la Dinamo. Am jucat finala în cadrul competiţiei naţionale de la Bacău, la categoria +91 kg, iar la final, un reputat antrenor a venit şi m-a felicitat pentru titlul obţinut… După un minut a sosit decizia arbitrului, care l-a desemnat învingător pe dinamovist. Am coborât din ring plângând, mă durea sufletul, dar ştiam în sinea mea că aşa se întâmplă în România. Se vând unii arbitri şi pentru o porţie de mâncare… Victoria a fost a mea, dar eu eram sărac, dinamovistul era cel bogat. Am mai îndurat încă o umilinţă, de această dată la Târgu-Jiu, în cadrul Campionatului Naţional sub 22 de ani. În semifinale, am boxat cu o mână, din cauza unei accidentări. Mă duelam tot cu un sportiv dinamovist. L-am bătut, dar decizia arbitrului a fost alta. M-au durut capul şi stomacul trei zile la rând. Atunci am decis să mă angajez. Povestea mea este tristă, dar şi frumoasă. Sunt un luptător şi un supravieţuitor. Unii oameni se nasc norocoşi, alţii trebuie să lupte cu viaţa. Fără părinţii mei nu ajungeam aici. Boxul este un sport greu, dar frumos… ringul îmi dă putere”, ne-a spus sportivul care, anul acesta, pe 15 septembrie, va împlini 19 ani.
Planuri de viitor? „Să particip la Centura de aur, competiţie internaţională, unde vor urca în ring cei mai importanţi sportivi din Europa. Domnul antrenor Mărăşescu mă va ajuta să ating cea mai bună formă. Este un antrenor de pus la rană, ar face mai multe pentru noi, sportivii, dar nu are posibilităţi. Viaţa e o luptă continuă”, a încheiat Antonios Savu.
