„Povestea unui om leneş” este rescrisă la Vedea, unde trăieşte, de azi pe mâine, boschetarul satului. Trântorul fuge de ajutorul autorităţilor locale ca dracul de tâmâie.
Localnicul zis Geontea nu stă foarte bine cu sănătatea mintală, dar principala lui boală este… puturoşenia. De mult ar fi dat colţul amărâtul, dacă i-ar fi întors spatele toţi consătenii care-l ştiu ca pe un cal breaz. Printre cei care-i poartă de grijă se numără şi primarul Niculaie Dochinoiu.
Până să hoinărească pe uliţe, Geontea a stat, cândva, şi în curtea lui, dar casa în care a crescut a ajuns o dărăpănătură, fiindcă singura lui preocupare a fost să pună pe foc uşile, ferestrele şi tot materialul lemnos.
Omul n-a muncit nicăieri. Nici familie nu şi-a întemeiat vreodată. Prin 2004, primarul i-a încropit un adăpost undeva pe lângă grajdurile comunei. Poate că edilul-şef l-ar fi tăiat pe Geontea de pe lista cu probleme de rezolvat dacă i-ar fi găsit şi o… slugă, fiindcă amărâtul nu ridică un pai de pe jos, darămite un lemn ca să-l taie pentru a-l băga în sobă… Întocmai ca în celebra poveste a lui Ion Creangă, leneşul satului n-a vrut cu niciun chip să pună şi el mâna la muncă. Cu un aşa dezinteres din partea locatarului s-a ales praful şi de acel culcuş.
Ca să nu îngheţe bocnă în vreun şanţ, boschetarul a fost cu greu convins de autorităţile locale să locuiască, în compania unui alt amărât, într-o altă cameră încălzită.
Mirela NEAGOE
