În cărţile sale de poezie, Daniela Voiculescu abordează problematica existenţială. Două dintre volumele sale, „Omri” şi „Caracterul este destin”, au fost lansate, zilele trecute, la Centrul Cultural Piteşti. Evenimentul editorial a fost împletit cu vernisajul expoziţiei de pictură „Dansez în culori”, lucrările fiind realizate de Andreea Adeline Lazăr. Despre tablourile cu mesaje de echilibru şi armonie a vorbit Lidia Nica, artist plastic din Topoloveni. Liantul manifestării coordonate de George Mitrache, redactorul-şef al revistei „Glasul iubirii”, a fost povestea unor experienţe trăite de cele două autoare.
Mistic şi metafizic
George Mitrache: „Cu puternic caracter mistic şi metafizic, volumul „Omri” se raportează la ceea ce este specific în cultura, spiritualitatea şi civilizaţia orientală. Placheta de versuri «Caracterul este destin» – un volum editat în ediţie bilingvă româno-engleză – este o îmbinare fericită între tipologia şi personalitatea Reginei Maria, surprinsă de autoare în ipostazele de lady, de iubitoare de artă şi de giuvaieuri.”
„Am simţit şocul reîntoarcerii”
Daniela Voiculescu: „Haideţi să facem un test. Vă întreb: de unde vine iluminarea? Foarte multe persoane mi-au răspuns că vine din smerenie. Şi eu cred că luminarea înseamnă smerenie. Fiind smerit, îţi poţi iubi vrăjmaşul, îl poţi ierta – de fapt îi poţi arăta calea către Rai. Clipa mea de iluminare, când am împletit fericirea cu durerea, a fost la naşterea fiului meu, acum 25 de ani. Atunci am aflat ce înseamnă să fii în moarte clinică – o experienţă foarte grea… Am văzut viaţa de dincolo de moarte, dar am simţit şi şocul reîntoarcerii. Peste nouă ore am trăit coşmarul cel mai aprig al vieţii mele: într-o secundă ajungeam în fundul pământului şi tot într-o secundă ajungeam la suprafaţă… Credeam că nu se mai termină, că îmi voi pierde minţile… Şi la trăirile acestea se adăugau imaginile celor trecuţi în lumea celor drepţi şi plăpânda luminiţă de la capătul tunelului. Atunci mi-am dat seama că doar moartea poate schimba, cel mai bine, oamenii. Mulţi văd moartea, se sperie de ea, n-o pot înţelege, rămân în recea-i atingere, devin fantome care trec încrâncenate prin viaţă. Sigur că moartea sperie, dar trebuie să ştii de ce ţi-a dat întâlnire şi dacă ai şansa să scapi de ea. Şi dacă te întorci din tărâmul ei să faci totul cu efervescenţa intensităţii, să depăşeşti, prin pofta de a trăi, barierele normalităţii. M-am născut cu o mare sensibilitate şi cu o dorinţă extraordinară de a afla ce este dincolo de vălul vieţii. Nu este uşor să ajuţi, să fii un doctor de suflete. „
„Îmi coseam propria renaştere”
Andreea Adeline Lazăr: „Eu când m-am apucat să desenez a fost, de fapt, un proces de vindecare şi o dorinţă reprimată, pentru că eu mi-am dorit să studiez «Artele», dar nu s-a putut. Eram într-un punct în care toată fiinţa mea striga după vindecare, după ce am primit diagnosticul rece al unei boli: incurabil. Trei ani am fost hrănită cu linguriţa, fiindcă refuzam viaţa. Tot căutând cum pot ieşi din buclă, informaţiile au venit la mine, prin Daniela, şamanul meu. Daniela m-a încurajat să pictez, eu nu am ştiut că pot face chestia asta. Pictam frenetic. În două luni făcusem un salt atât în interior, cât şi pe pânză. Parcă eram într-o transă, în care culorile îmi vorbeau, mă duceau către vibraţii superioare, mă ghidau ca nişte îngeri. Viziunile mele ajungeau pe pânză. Mă deconectasem de la lumea exterioară. Doar pictam. Mă abandonasem abstractului. Picăturile deveneau ţesătura unei lumi magice. Îmi coseam propria renaştere. Sunt un mesager. Mă adresez vouă, rugându-vă: indiferent de obstacolele pe care le întâmpinaţi, să nu încetaţi să vă manifestaţi dorinţa sufletului vostru. Curcubeul se naşte doar din visul pur al inimii.”
Lidia Nica: „Lucrările artistei transmit şi reprezintă anumite momente şi trăiri ale sufletului care se ridică, arde, plânge, ia foc, este în furtună… Pe mine chiar m-au uluit bogăţia cromatică, stăpânirea aproape perfectă a combinării culorii, dar mai ales mesajele sugestive, titlurile pe care le-a ales pentru fiecare tablou. Andreea a avut curajul de a arăta lumii feţele sau simbolurile sau trăirile sau mesajele pe care toţi le primim atunci când închidem ochii, când trecem printr-un moment de meditaţie.”
