Povestea piteșteanului de 26 ani care fotografiază galaxii.
Radu Marinescu este un tânăr de 26 de ani, fost elev la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești. Acesta a studiat Electronică, apoi Informatică și în prezent lucrează ca programator de aplicații mobile, în București. Pasiunea lui principală este fotografia, de care este atașat de aproximativ 20 de ani.
De-a lungul timpului, Radu a avut perioade în care l-au pasionat multe domenii, de la design interior, până la desen și arhitectură, dar mereu a avut ceea ce numește hobby-uri experimentale, pe care le-a practicat o perioadă scurtă. „Mi-am dorit să le încerc pentru a-mi da seama cât de bine mă descurc. Fotografia rămâne pasiunea pe care nu am încetat niciodată să o practic. De când eram mic foloseam binecunoscuta cameră digitală compactă și pozam orice plantă sau animal pe care le vedeam. La vremea aceea, tatăl meu a fost uimit că aveam un simț foarte bun al încadrării subiectelor în poze. Pasiunea pentru fotografie a decolat în forță acum opt ani, după majoratul meu, când am reușit să strâng bani pentru achiziționarea unui DSLR semi-profesional, aparat pe care îl folosesc în continuare și care a trecut prin zeci de mii de poze”, și-a început povestea Radu. Despre pasiunea inedită pe care o are piteșteanul și visul pe care l-a văzut, recent, împlinit, citiți în interviul ce urmează.
– De unde și cum a pornit interesul tău față de astrofotografie?
– De mic am fost fascinat de ideea că există lucruri pentru care încă nu avem resursele și posibilitatea de a le explica în totalitate. Spațiul este unul din aceste lucruri, este în mare parte limitat la ce putem observa (direct sau indirect) de pe mica noastră „rocă”. Întreg conceptul conform căruia universul este un loc inimaginabil de vast mi-a provocat nevoia de explorare, chiar dacă știu că individual nu voi ajunge niciodată să devin astronaut, să practic această explorare fizic (nici nu sunt sigur că mi-aș dori acest lucru). Am știut că această curiozitate va fi limitată la ce pot observa personal și la colecția de cunoștințe și descoperiri realizate de umanitate, până în acest moment. Legat strict de astrofotografie, în urmă cu aproximativ zece ani am aflat întâmplător, dintr-un forum, că pot fotografia obiecte distante, precum galaxii fix din grădina mea, dacă am echipamentul corespunzător. Până în acel moment, am crezut că aceste fotografii pot fi realizate doar de către agențiile spațiale, precum NASA, cu echipamente de miliarde de dolari. Este puțin spus faptul că am fost uimit să aflu că pot practica și eu astrofotografia.
– Astrofotografia se regăsește și în jobul tău de zi cu zi?
– Din păcate, nu. Ca și programator de aplicații mobile, atât timp cât nu voi prelua o aplicație de astronomie, cele două subiecte nu au tangențe.
– Povestește-ne despre experiența ta în lunile de documentare.
– Până anul acesta am rămas canalizat pe fotografie normală, dar am vizionat prin luna februarie, întâmplător, un video care explica mai în detaliu câteva concepte legate de tehnica de astrofotografie. Am început să mă documentez din ce în ce mai mult, să îmi strâng notițe, să vorbesc cu astrofotografi și să trag propriile concluzii. Ce este ciudat este faptul că nu aveam în minte un plan ca să mă apuc fizic de acest hobby, în acel moment. Inițial m-am documentat pentru a mă pregăti ușor-ușor pentru practicarea astrofotografiei cândva, în viitor. A fost o decizie foarte spontană să intru pe un magazin online de telescoape și nu a durat decât o jumătate de oră până când am găsit un model care să îmi placă și pe care să îl comand chiar atunci. Am achiziționat din start un telescop foarte mare și puternic, pentru a avea cât mai puține compromisuri de calitate, în ciuda sfaturilor multor astrofotografi care recomandau să încep cu ceva mai micuț și pentru începători. Nu voi uita niciodată reacția haioasă și surprinsă a logodnicei mele când a aflat despre „mica” mea achiziție.
Referitor la setul complet de astrofotografie, toți începătorii sunt puțin șocați când află că telescopul – însăși lentila prin care se fac pozele – nu este de fapt cel mai important obiect din set. Un telescop fără o montură nu poate realiza poze astrofotografice. Montura este un suport pentru telescop, dar care are o funcționalitate automatizată de a compensa rotația pământului. Practic, cu ajutorul unor motorașe, montura mișcă și rotește telescopul foarte încet și îl ține țintit la un anumit obiect, în timp ce pământul se învârte și, deci, cerul nopții este în constantă mișcare. Astfel, în loc de a realiza poze complet încețoșate, în care stelele devin linii datorită mișcării, montura permite tehnica fotografică de expunere lungă, în care senzorul aparatului realizează o poză pe o perioadă îndelungată și are timp suficient să capteze o cantitate foarte mare de lumină care provine de la obiecte cerești îndepărtate. Una dintre primele mele demoralizări a fost prețul unei astfel de monturi dedicate care să suporte greutatea telescopului meu, deoarece acestea costă minimum 2.000 de euro. Acela a fost momentul în care am decis să îmi construiesc propria montură low-cost care, chiar dacă are o precizie incomparabil mai slabă față de o montura dedicată, poate totuși să mă ajute să realizez poze decente. Am investit câteva săptămâni bune în a schița montura și a folosi un program de proiectare 3D, pentru a determina dimensiunile și unghiurile construcției. Mai ales că aceste calcule sunt strâns legate de latitudinea locației de unde se vor face pozele, altfel montura nu poate să urmărească corect cerul. Am reușit să construiesc împreună cu tatăl meu un dispozitiv care să întreacă așteptările și care să ofere o precizie destul de bună. Demoralizările nu s-au finalizat chiar aici, deoarece a trebuit să petrec multe nopți pentru a-mi da seama cum să orientez montura cât mai corect. Pentru o urmărire de precizie, construcția trebuie să aibă arcul de rotație țintit cu perfecțiune la steaua polară care indică nordul planetei. Doar că acest lucru este foarte dificil de realizat fără sistem de ghidaj. Alinierea finală a fost realizată prin determinare directă, trăgând poză după poză și observând cum se modifică mișcarea stelelor, în funcție de ajustări. Ceea ce inițial am estimat la o treabă de o jumătate de oră, s-a transformat în multiple nopți de frustrare. În final, am reușit să obțin o aliniere aproape perfectă pe ambele axe și am fixat montura în acea poziție. Toate nopțile pierdute au meritat în momentul în care poza scoasă de aparat avea o galaxie conturată aproape perfect și foarte luminoasă.
– Ți-ai îndeplinit visul recent, făcând prima poză care se ridică la așteptările și viziunea ta. Poza prezintă galaxia Pinwheel (M101), aparentă în constelația Carul Mare, dar aflată în realitate la 21*9.5 triliarde de kilometri depărtare. Ce ai simțit cu această reușită?
– Sentimentul nu poate fi descris prin cuvinte. Practic ai bifat ceva ce, în urmă cu mulți ani, ți se părea imposibil de realizat. Am putut să observ universul îndepărtat din propria grădină de la țară; este o realizare impresionantă. Având în vedere că aceste galaxii sunt atât de îndepărtate, încât nu pot fi observate cu ochiul liber (exceptând Andromeda care este foarte aproape de Calea Lactee), întreg conceptul pare extras din science-fiction – un roi de trilioane de stele aflat la sute de trilioane de kilometrii distanță. Văzând primele poze direct pe ecranul aparatului, a trebuit să iau o mică pauză ca să fiu sigur că mintea nu mă păcălea. Nu îmi venea să cred ce vedeam și nu mă așteptam ca ele să fie atât de luminoase și detaliate fără niciun fel de postprocesare în programe de editare foto.
– Care este următorul pas? Ce alte scopuri urmează să atingi?
– Anii următori voi dori să trec la montura dedicată pe care am menționat-o mai devreme, pentru a permite o precizie mai bună, poze mult mai luminoase și mai clare. Scopul final al acestei achiziții este să ajung să fotografiez așa numitul „deep field”, o secțiune din spațiu care încape într-o singură poză la distanța focală a telescopului meu și în care sunt vizibile mii de galaxii care se extind pe zeci de milioane de ani lumină. Un astfel de „deep field” a devenit cea mai faimoasă poză făcută de telescopul Hubble, dar poate fi fotografiată și de către amatori cu echipamentul adecvat. În perioada imediat următoare voi continua să fotografiez galaxii, voi face rost de accesorii care mă vor ajuta la fotografia planetară și, odată cu achiziția unor filtre de bandă îngustă, voi începe să fotografiez nebuloase. Momentan îmi concentrez atenția asupra galaxiilor, deoarece secțiunea de spațiu cu multe astfel de exemplare va deveni inaccesibilă după luna august, datorită orientării pământului, și nu vor mai ieși deasupra orizontului decât începând cu ianuarie 2023.
– Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest domeniu inedit?
– Faptul că, având echipamentul și cunoștințele adecvate poți obține o mică frântură din ceea ce realizează NASA, chiar din propria grădină, vine deja cu un nivel de satisfacție ridicat și cu o mândrie pe măsură. Galaxiile au fost deja pozate de către astrofotografi din jurul lumii. Totuși, a scoate personal o poză a acestor obiecte este un pic diferit față de a face poză turnului Eiffel care probabil că a fost fotografiat deja de milioane de ori. Diferența majoră este faptul că astrofotografia nu înseamnă o simplă apăsare pe butonul aparatului foto și a scoate poza finală. Tehnica necesară este complexă, presupune realizarea de sute de poze și suprapunerea lor, pentru a scoate în evidență și mai multe detalii. Este ceva realizabil doar de către cineva care are o pasiune și o atracție puternică față de astronomie. În acest moment, abia am atins suprafața acestui hobby, mai sunt atât de multe lucruri de învățat, încât astrofotografia devine o preocupare care rămâne cu tine până la bătrânețe. În altă ordine de idei, întreg subiectul are o aură mistică, este o zonă explorată de puțini oameni, nu se regăsește în lista pasiunilor practicate de majoritate, lucru care îi oferă o autenticitate deosebită. Într-un mod haios încă există multe persoane care consideră că aceste galaxii și poze realizate de NASA sunt trucaje desenate în aplicații precum Photoshop, pentru a păcăli populația și a face rost de bani. Pot spune cu mândrie că am demonstrat cât de aberante sunt aceste afirmații, lucru care îmi oferă un sentiment extraordinar.
– Ce planuri ai pentru viitor?
– Sper ca această pasiune să mă ducă suficient de departe încât, într-o bună zi, să am acces la unul dintre marile observatoare din lume și să pot face poze, folosind echipamente de milioane de euro. Nu știu încă ce presupune această dorință și care sunt pașii pe care trebuie să îi urmez, dar consider că am pornit în direcția corectă. De asemenea, mai am foarte multe lucruri de învățat. Astrofotografia practicată la acel nivel este de mărimea unui munte, față de ceea ce am realizat, până în acest moment.
Un Comentariu
Un cetatean
Frumos, dar planurile lui de viitor sunt naive! N-o sa-i aprobe nimeni utilizarea telescopului de la vreun mare observator astronomic doar pentru a face niste poze. Marile observatoare, construite cu multe sute de milioane de euro sau dolari, sunt destinate strict studiilor si cercetarilor, programarile la asa ceva sunt deja facute pe ani inainte, e o concurenta acerba in care conteaza enorm valoarea cercetarilor… Adica ti se aproba folosirea telescopului doar daca studiul pe care il faci are potentialul de a permite descoperiri de mare valoare in domeniul stiintific, astronomic, etc… Nu „inchiriaza” nimeni vreun telescop de acest tip cuiva care vrea sa faca niste biete poze, din pasiune…