Potrivit unui anunţ al Inspectoratului General al Poliţiei Române, şi cel de al doilea post de inspector-şef adjunct al Poliţiei Judeţene Argeş a fost scos la concurs.
La această dată, unul dintre posturile de adjunct este ocupat, prin concurs, de comisarul-şef Gabriel Gherghe, iar pentru celălalt post de adjunct a fost împuternicit comisarul-şef Florin Mocanu, numit interimar.
Funcţia de inspector-şef este deţinută de comisarul-şef Tudorel Pieleanu, care luna trecută a promovat concursul.
În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să fie ofiţeri de poliţie şi să îndeplinească, cumulativ, câteva condiţii obligatorii. Printre altele ei trebuie să fie absolvenţi de studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă sau studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare (sistem „Bologna”) cu diplomă de licenţă într-unul din domeniile fundamentale ştiinţe inginereşti, ştiinţe sociale sau ştiinţe umaniste şi arte, ştiinţe juridice, ştiinţe sociale şi politice, ştiinţe economice, militare, informaţii, ordine publică, management etc şi cursuri postuniversitare sau de masterat.
De asemenea, trebuie să fie declaraţi apt medical şi apt la evaluarea psihologică organizată în acest scop, să deţină gradul profesional de minimum inspector principal de poliţie, să aibă vechime în muncă/din care în structuri de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională 7 ani/5 ani, să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei, să aibă cel puţin 3 ani vechime în funcţii de conducere în unităţi ale MAI, să fi obţinut calificativul de cel puţin „Bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu, să nu fie cercetaţi disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de aceştia să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală, să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului ş.a.
Concursul va avea loc la sediul IGPR din Bucureşti la data de 27.11.2018, ora urmând a fi stabilită ulterior şi comunicată candidaţilor în timp util şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale.