Principiile liberale, doctrina ideologică a PNL şi programele liberale autentice trebuie readuse în faţa cetăţeanului, a comunităţilor, este de părere proaspăt alesul prim-vicepreşedinte al PNL Argeş Marius Postelnicescu. Acesta va răspunde de comunicare şi strategii politice în echipa condusă de consilierul judeţean Adrian Miuţescu. El şi-a fixat un obiectiv mai mult decât ambiţios. „Comunicarea este esenţială, dar este nevoie de o comunicare riguroasă, ordonată, nu la întâmplare. A câştigat echipa domnului Adrian Miuţescu, eu am câştigat cu ajutorul delegaţilor, nu am fost pe nicio listă. Vreau să fiu legătura conducerii cu colegii, să nu apară schisme. Este o satisfacţie foarte mare că am fost votat fără să fiu pe o listă, am urcat treptele de la simplu membru fondator în 1990 până la prim-vicepreşedinte. Este o mare responsabilitate. Sperăm să aducem liberalismul argeşean acolo unde ar fi trebuit să fim încă din 1990 – pe locul 1!”, ne-a declarat Postelnicescu.
Claudiu DIŢA