Conducerea Consiliului Judeţean a făcut o trecere în revistă a stadiului proiectelor cu finanţare europeană din portofoliu. Majoritatea acestora se află în procedură de achiziţie publică, iar într-un caz contractul de lucrări a fost atribuit.
Galeria de Artă
Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare şi reabilitare a Galeriei de Artă din Piteşti (peste drum de primărie) a fost câştigat de o asociere formată din firmele SC Interactiv Design – Geo Ambiente (proiectare) – AMP Cantieri Italia (execuţie). În primăvară ar urma să înceapă lucrările. Proiectul finanţat cu bani europeni valorează aproape 20 milioane lei.
Stadiu
În cazul Cetăţii Poenari şi a reabilitării clădirii Consiliului Judeţean, licitaţiile vor fi reluate. Proiectele aflate în curs de atribuire sau încă în licitaţie sunt cele de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene 503 şi 504, extinderea şi dotarea unităţii de primiri urgenţe de la Pediatrie şi Spitalul Judeţean, modernizarea Spitalului Brădet, consolidarea Muzeului Judeţean.
Se elimină o verigă
Trei ani durează să faci documentaţia şi un an sau mai puţin să faci lucrarea propriu-zisă (dacă ai noroc şi nu te confrunţi cu contestaţii sau cu alte probleme la licitaţie), s-a plâns de multe ori şeful Consiliului Judeţean, Dan Manu. Ieri, acesta a spus că pentru exerciţiul financiar 2020 – 2027 s-a luat o decizie care va duce la scurtarea timpului de „plimbare” a hârtiilor. „Vestea bună este că Agenţia de Dezvoltare Sud Muntenia va fi ordonator principal de credite. Se elimină astfel o verigă, şi anume ministerele de resort, ceea ce va duce la scurtarea timpilor de elaborare a documentaţiei”, a spus Dan Manu. Nu ne-am grăbi, însă. Cum e românul inventiv când vine vorba despre birocraţie, mai că putem paria că vor apărea alte piedici…