Porr Construct uimește! Ce se întâmplă pe șantierul secțiunii 4 a autostrăzii Sibiu – Pitești.
În șantierul secțiunii 4 a autostrăzii Sibiu – Pitești, constructorul Porr continuă montarea grinzilor la viaductul de pe Valea Bușaga, transmite Pistol pe Facebook.
Potrivit lui, Porr Construct a montat până acum 36 din cele 96 de grinzi ale viaductului.
Pentru montarea grinzilor de 70 t la înălțimi care ajung și la 30 m, constructorul folosește o macara șenilată grea.
Progresul fizic al lucrărilor pe cei 9,86 km ai secțiunii 4 ( Curtea de Argeș – Tigveni) a ajuns la aproape 49 %, în condițiile în care termenul contractual de finalizare este luna februarie 2027, subliniază Pistol.
La finalul anului viitor se va putea circula neîntrerupt pe Autostrada Sibiu – Pitești (A1) de la Pitești până la Tigveni, după ce va fi dată în trafic și secțiunea 4, în avans față de termenul contractual din 2027, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu o durată de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor. Astfel, conform contractului, lucrările trebuie finalizate în 2027.
Sursa: Economica.net