Febră. Mare. Debut brusc, cu roşeaţă în obraji şi mici „buburuze” pe la încheieturi. Gâtul – roşu aprins, ca o vâlvătaie. Micuţa e dusă la spital şi acolo i se face un test rapid: este stafilococ, suspiciune de scarlatină. Ulterior, medicul de la Infecţioase confirmă verbal: e scarlatină, trebuie internată. Părinţii fug înnebuniţi cu de toate la spital, fetiţa rămâne internată împreună cu mama. De la şcoală a luat boala care, dacă nu este tratată şi urmărită cum trebuie, poate avea efecte devastatoare mai târziu. De asta ar trebui testaţi toţi copiii cu care a intrat în contact. La şcoală, însă, profesorii ridică din umeri: „E doar suspiciune, am mai avut un caz pe la a VII-a…”. Aşadar, nu se face niciun test. Se merge la „ce o fi”. Şi uite aşa şi alţi copii pot ajunge la spital sau, mai rău, riscă să se îmbolnăvească, iar părinţii să considere că e vorba de un simplu roşu în gât. La o altă şcoală din Piteşti altă dandana: „gură-mână-picior”. Zece copii suferă de boala care este contagioasă. Nici aici nu sunt luate măsuri. Autorităţile consideră că e un risc pe care şi-l pot asuma. La fel au făcut şi când în Argeş erau seceraţi copii de E-coli şi nu se ştia cauza. La fel stau lucrurile şi în societatea românească lovită, parcă, de o scarlatină de proporţii: majoritatea încearcă să ascundă gunoiul sub preş, majoritatea consideră că are dreptatea de partea ei; autorităţi indiferente; licitaţii trucate; contracte date cu dedicaţie; medici plafonaţi şi dezinteresaţi să mai facă treabă la stat, că doar iau grosul de la privat sau de la unii pacienţi; directori de instituţii numiţi politic, dar fără nicio viziune şi fără să îşi asume responsabilitatea; măsuri administrative luate fără cap; infrastructură lăsată de izbelişte şi bani publici cheltuiţi anapoda; totul parcă e de-a-ndoaselea, ca într-o scarlatină generalizată. Oare cine ne face bine? Oare ne mai facem bine?

Distribuie pe Facebook

Claudiu Diţa

See Full Bio