Aşa cum v-am informat, pe la ora 15.15 a zilei de ieri, un tir încărcat cu porci s-a răsturnat la ieşirea de pe Autostrada A1 în zona Metro Piteşti, după ce şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă.
Acesta a rămas încarcerat în cabina vehiculului, iar cei 200 de porci pe care-i transporta au rămas prinşi în remorca. La locul evenimentului au intervenit autospeciala pentru descarcerare grea şi ambulanţa de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Bradu. Prima grijă a salvatorilor a fost să-l scoată pe şoferul în vârstă de 45 de ani din cabina distrusă, pe care ulterior l-au predat echipei medicale. Bărbatul, care la o primă evaluare nu părea să fi suferit răni grave, a fost transportat la Spitalul Judeţean pentru investigaţii de specialitate.
TIR-ul încărcat cu porcine venea din Băileşti, judeţul Dolj, şi trebuia să ajungă la un abator din comuna Bascov. La intrarea centura cu regim de autostradă a Piteştiului, şoferul a ieşit cu maşina în decor şi s-a răsturnat, ajungând pe câmpul aflat la zece metri sub nivelul autostrăzii.
La locul incidentului a sosit şi patronul firmei la care trebuia să ajungă porcii, însoţi de mai mulţi angajaţi. Mai bine de şase ore s-au chinuit pompierii, poliţiştii şi muncitorii să scoata animalele de acolo, însă până la urmă s-a renunţat pentru că tirul se afla într-o poziţie greu de abordat şi se lăsase întunericul. Cei circa 200 de porci au rămas peste noapte în vehiculul răsturnat, iar operţiunea de recuperare a animalelor, unele dintre ele murind strivite, şi repunere a tirului pe roţi fiind reluată în această dimineaţă.
Val. NICOLAU