În vederea reducerii posibilităţilor de producere a unor evenimente care să afecteze siguranţa cetățenilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus unităţilor subordonate intensificarea acţiunilor menite să asigure un nivel ridicat de protecţie la nivelul comunităţilor.
Astfel, cadrele ISU Argeş au derulat, în fiecare sfârşit de săptămână din perioada 3 – 30 noiembrie, 19 acţiuni de verificare la obiective frecventate de un număr mare de utilizatori, din categoria cluburi, baruri şi discoteci din Piteşti, Câmpulung şi Curtea de Argeş.
Pe timpul acestor controale, inspectorii de prevenire au identificat 55 de neconformităţi, dintre care cinci au fost remediate pe timpul verificărilor. Neregulile constatate în teren au fost sancţionate cu 18 avertismente şi 22 de amenzi în cuantum de 50.000 lei. Dintre acestea, trei avertismente au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale ce vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Totodată, din totalul locaţiilor verificate în perioada precizată, au fost identificate cinci obiective din categoria cluburi, baruri şi discoteci care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. În urma controalelor nu au fost constatate încălcări grave privind securitatea la incendiu, sens în care nu s-a impus aplicarea sancţiunii complementare de oprire a funcţionării.
Verificările au vizat modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor de către chiriaşi sau de către administratorii/proprietarii spaţiilor. Aspectele urmărite pe durata controalelor au fost cu precădere
verificarea modului de asigurare a dotării cu mijloace tehnice de primă intervenţie, verificarea modului de exploatare a instalaţiei electrice de iluminat şi a sistemului de încălzire, asigurarea condiţiilor de evacuare în siguranţă a persoanelor, existenţa autorizaţiei de securitate la incendiu, reglementarea fumatului şi utilizarea focului deschis.
De asemenea, pompierii au desfăşurat şase exerciţii şi 17 activităţi de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu persoanele responsabile din cadrul acestor localuri publice, asupra modalităţilor practice de evacuare a utilizatorilor, materialelor şi asigurarea primei intervenţii în caz de incendiu.
În perioada următoare, ISU Argeş va intensifica acţiunile de prevenire şi va asigura prezenţa echipajelor de intervenţie la evenimentele de amploare, la care se aşteaptă un număr mare de cetăţeni, mai ales că puţine zile ne mai despart de sărbătorile de iarnă.