În jurul orei 8 a dimineţii de miercuri dispeceratul Administraţiei Bazionale de Apă Argeş – Vedea (ABAAV) a fost informat de către personalul de tură al barajului Vâlcele despre apariţia unei pelicule negre pe suprafaţa lacului lungă de aproximativ 1.000 m şi lată de 20 – 30 m. Pelicula nu era uleioasă şi nu avea miros, excluzându-se ipoteza unei poluări accidentale cu produs petrolier.
Pentru a se evita propagarea undei de poluare în acumularea Budeasa, conducerea ABAAV a dispus Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş oprirea Centralei Hideroelectrice Vâlcele. Reprezentanţi ai ABA Argeş- Vedea, mai exact Inspecţia Bazinală a Apelor, GMPRA (Gestiune, Monitoring şi Protecţia Resurselor de Apă) şi Laborator s-au deplasat la faţa locului şi au prelevat probe de apă în vederea efectuării analizelor de calitate din trei secţiuni: baraj frontal Vâlcele, coadă lac acumulare Vâlcele şi corp apă canal Zigoneni – Vâlcele. În funcţie de rezultatul analizelor se vor continua investigaţiile privind identificarea poluatorului.
În urma vizualizării în amonte a râului Argeş pe sectorul baraj Vâlcele – baraj Zigoneni, au mai fost constatate irizaţii punctiforme, pelicula strângându-se în frontul barajului Vâlcele. În acest context s-a dispus deplasarea la locul poluării a Formaţiei de Intervenţie Rapidă din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Argeş pentru curăţarea luciului apei cu materiale absorbante de tip spill sorb, baraje absorbante limitatoare şi cu un skimmer. Având în vedere că în aval de această secţiune urmează lacul de acumulare Budeasa, care constituie sursă de alimentare cu apă a municipiului Piteşti, s-a dispus Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş oprirea funcţionării CHE Vâlcele până la curăţirea luciului apei.
Ieri, curăţarea luciului ape a fost finalizată prin colectarea a peste o tonă de substanţă din frontul arajului şi a fost reluată funcţionarea CHE Vâlcele. Specialiştii ABAAV continuă investigaţiile pentru identificarea poluatorului şi a substanţei în cauză.