În perioada 10-12 aprilie, la Sinaia, s-a desfăşurat cea de-a treia etapă a proiectului „Servicii medicale îmbunătăţite calitativ printr-o nouă politică publică privind valorile profesiilor de asistent medical şi moaşă- Polmed”. Această etapă a constat în instruirea unui număr de 45 de persoane selectate din rândul reprezentanţilor Ordinului Asistenţilor Medicali, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali Generalişti din România (OAMGMAMR). Judeţul Argeş a fost reprezentat de preşedintele OAMGMAMR Filiala Argeş, Estera Stămoiu.
Obiectivul principal al proiectului constă în dezvoltarea unui set de valori profesionale fundamentale pentru asistenţi medicali şi moaşe, în beneficiul relaţiei personal medical-pacient. Obiectivele secundare ale acestuia urmăresc creşterea capacităţii organizaţiei de a formula propuneri de politici publice în sectorul medical şi derularea unui proces participativ de elaborare a unei propuneri de politică publică alternativă care face referire la profesiile de asistent medical şi moaşă.
Sesiunea de instruire cu privire la politicile publice, desfăşurată la Sinaia, a fost structurată pe nouă module, pornind de la procesul politicilor publice la analiza de politici publice şi abordarea secvenţială.
Au fost incluse şi teme transversale relevante în conturarea de politici publice precum dezvoltarea durabilă şi egalitatea de şanse.
Şi pentru că se doreşte ca Polmed să însemne o nouă politică publică privind valorile profesiei de asistent medical, a fost prezentat şi un studiu de caz din practica internaţională – „Etică şi valori profesionale”.
„Ca participant la această sesiune, pot să spun că a fost o provocare să înveţi să-ţi poţi privi şi gândi, de fapt, profesia şi ceea ce o însufleţeşte, «valorile profesiei», dincolo de ele însele. A scrie şi elabora o nouă politică publică nu e uşor, e un proces care începe cu identificarea problemei şi se încheie cu implementarea şi evaluarea politicii publice. Aceasta a fost cea de-a treia activitate din cadrul proiectului şi urmează elaborarea unei noi propuneri de politică publică alternativă, care face referire la valorile profesionale de asistent medical şi de moaşă. Am apreciat foarte mult trainerii, oameni cu experienţă valoroasă pe care ne-au împărtăşit-o cu generozitate. Astfel de proiecte, centrate exact pe necesităţi şi susţinute de profesionişti, aduc un beneficiu major pentru pentru sistemul nostru de sănătate către care ne îndreptăm, iată, constant, cu strategii care au ca scop ridicarea la un standard calitativ superior a relaţiei dintre pacienţi şi asistenţii medicali”, a precizat preşedintele OAMGMAMR Argeş, Estera Stămoiu.
Proiectul „Servicii medicale îmbunătăţite calitativ printr-o nouă politică publică privind valorile profesiilor de asistent medical şi moaşă- Polmed” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020 şi se va implementa pe o perioadă de 16 luni.