Pe noul meu prieten l-am cunoscut într-o zi ploioasă când ne-am aşezat împreună pe o bancă sub streaşina unui imobil al administraţiei parcului. Este un bărbat trecut de şaizeci de ani, cu faţa palidă şi cu un maxilar fin, dar ferm. Are o privire severă şi pătrunzătoare, de parcă te cântăreşte să vadă cât valorezi. Am aflat că omul trece printr-o situaţie foarte grea, pentru că trebuie să facă faţă hărţuirii unui poliţist, care are, îmi mărturisea el, o duşmănie personală şi o vendetă de câţiva ani buni. Aşa că omul începe să-mi vorbească de problema lui şi de poliţistul de care nu are scăpare.

Îmi spune că în Mioveni e un poliţist care îl urmăreşte peste tot fiindcă a pierdut două procese, în care el a fost reclamant. Noul meu prieten era acuzat de poliţistul respectiv că transportă ilegal persoane cu maşina personală. Lucru nedovedit de poliţist, fapt demonstrat şi de procesele câştigate în instanţa de judecată. Zilele acestea, însă, poliţistul a recidivat, probabil, zice omul, din frustrare şi ură personală. Acesta l-a oprit în mijlocul străzii şi i-a luat actele, pe motiv că era cu o persoană în maşină. Într-adevăr, omul era cu o doamnă în vârstă, cu care are relaţii de vecinătate şi care îl ajută uneori să-i procure mamei sale mâncarea zilnică de la Mioveni, având în vedere că bătrâna este imobilizată la pat. Aşa că omul nu era neapărat supărat că i-au fost ridicate actele, ci de faptul că nu se mai poate deplasa la Mioveni pentru a-i face cumpărăturile mamei sale de 88 de ani, imobilizată la pat.

După ce noul meu prieten mi-a vorbit despre păţania lui cu poliţistul, l-am sfătuit să se adreseze şefului acestuia – cu incerte şanse de reuşită, având în vedere că această instituţie a fost anchetată recent de către DNA pentru incompatibilităţi la nivelul de conducere – sau chiar ministrului de Interne, pentru că ar putea fi vorba despre un abuz al unui om al legii. Şi să-l cheme din nou în faţa instanţei de judecată. Din cele mărturisite de bietul om mi-am dat seama că povestea lui se aseamănă cu cea a lui Javert, un personaj principal din „Mizerabilii” lui Victor Hugo. Javert a fost şi el inspector de poliţie, dar a făcut o obsesie pentru Jean Valjean, eroul cărţii lui Hugo. El l-a prigonit toată viaţa pe Valjean, bietul om fiind nevoit să se ascundă mereu în spatele unor false identităţi.

Sigur, prietenul meu nu-şi va ascunde identitatea, pentru că are de gând să-l cheme din nou în judecată pe poliţist, întrucât acesta i-a vorbit deosebit de urât, având în vedere nu numai situaţia în care se găsea – i-a ridicat actele şi plăcuţele de îmatriculare ale maşinii – ci şi vârsta de peste şaizeci de ani. Mai mult, „poliţistul Javert” nu i-a luat declaraţie femeii din maşină, prin care să constate că şoferul i-ar fi pretins bani pentru serviciul făcut şi nici măcar nu a stat de vorbă cu ea, fotografiindu-i doar cartea de identitate. 

Mă gândeam că dacă poliţiştii din Mioveni şi-ar face cu adevărat datoria, nu ar mai trece noaptea prin oraş atât de multe maşini încărcate cu lemne, încât Argeşul a ajuns printre judeţele fruntaşe la defrişările ilegale de păduri, după Caraş-Severin şi Suceava. Dar unii poliţişti – spun localnicii – ar fi în cârdăşie cu găştile locale. Noul meu prieten mi-a mai relatat şi alte istorii locale, înţelegând că a trecut prin multe episoade absurde cărora a trebuit să le facă faţă din cauza poliţistului. Istorii absude despre care voi mai scrie aici şi care m-au determinat să scriu şi acest articol.

Drept care, când l-am văzut prima dată pe acest om, m-am gândit: iată o lecţie admirabilă de psihologie! O lecţie adevărată, intuitivă, cum vrem să-i zicem; o altfel de lecţie faţă de cele de la şcoală. Căci la şcoală nu toate lecţiile sunt adevărate. Cine vrea să înveţe nu o poate face numai la şcoală. Acolo învaţă să pună problema, vede ce trebuie să înveţe, nu învaţă realitatea. Realitatea este aceasta: unii poliţişti nu se pot debarasa de primitivitatea din suflet, unii preoţi nu se pot lepăda întru totul de păcat etc. Aşadar, sufletul omenesc nu-l poţi studia în laborator, nu-l găseşti în cărţi, nu-ţi poate spune cineva nimic despre el. Găseşti în cărţi, în laborator numai comentarii despre el. Şi acestea false, de cele mai multe ori. Or, adevărata faţă a vieţii este aceasta: unii poliţişti folosesc legea în scopuri personale. Şi nu numai ei. Iată, deci, atâtea întrebări, atâtea probleme puse de realitate poate mai bine decât de profesorul de la catedră! Şi, probabil, nici eu nu am putut să surprind pe deplin frământările unui suflet căruia i s-a făcut o nedreptate de către un primitiv îmbrăcăt cu haina statului.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio