Poliţiştii din cadrul Poliţiei municpiului Câmpulung Muscel şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au demarat, în această dimineaţă, simultan, 12 percheziţii domiciliare în judeţul Argeş.
Acestea au loc la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni contra patrimoniului. În speţă, ar fi vorba de spargeri şi furturi repetate.
Acţiunea se desfăşoară încă, la această oră, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, tăinuire şi complicitate la furt.
Din cercetări a reieşit că în perioada decembrie 2017-aprilie 1nul curent, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în locuinţe şi societăţi comerciale situate pe raza judeţului Argeş (în principal, pe raza municipiului Câmpulung Muscel), de unde ar fi sustras diverse bunuri.
Prejudiciul este estimat la aproximativ 45.000 de lei. Nouă persoane au fost deja reţinute şi conduse la sediul Poliţiei din Câmpulung Muscel, pentru audieri.
La acţiune participă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale (aşa-numiţii mascaţi) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
Ştire în curs de actualizare. Revenim în câteva ore cu detalii.
Actualizare, ora 19,30 – Cu prilejul percheziţiilor efectuate la domiciliile celor care alcătuiau banda de spărgători au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor scule şi unelte, generatoare de curent electric, aparate de sudură, motofierăstraie, o motocicletă, un motoscuter, polidiscuri, bormaşini electrice şi alte obiecte susceptibile a proveni din infracţiuni.
Multe obiecte erau întregi, altele dezmembrate, pentru a putea fi comercializate mai uşor. Anchetatorii vizează întreg circuitul faptelor, adică de la spărgători până la cei care ţineau de şase, cum se zice, respectiv la tăinuitori.
Nouă persoane, o femeie şi opt bărbaţi, au fost ridicate de acasă şi conduse la sediul Poliţiei Câmpulung pentru a fi audiate. La ora redactării acestui text, audierile erau în plină derulare.
Urma ca anchetatorii să decidă dacă se impune sau nu reţinerea unuia sau mai multor suspecţi. Revenim miercuri dimineaţă cu detalii.
Imaginea este de arhivă