Polițiștii rutieri argeșeni „taie” în carne vie. Aceștia continuă acțiunile pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care consumă alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
S-au desfășurat, și în acest sfârșit de săptămână, acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto, care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a persoanelor care dețin sau consumă substanțe interzise, în special în zonele rurale.
„Reamintim că efectul consumului de alcool/droguri/substanţe psihoactive, crește probabilitatea implicării în evenimente rutiere, prin afectarea echilibrului, vitezei de reacție, capacității de coordonare a mișcărilor, felului în care se orientează în spațiu sau modului în care apreciază distanța sau viteza”, a transmis IPJ Argeș.
În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 350 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 30 de permise de conducere și au fost retrase 20 certificate de înmatriculare.
Acțiuni pentru reducerea riscului rutier
În zilele de 13 și 14 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au desfășurat acțini pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive, și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.În urma abaterilor la regimul rutier constatate, au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei, totodată fiind reținute 7 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
Conducea cu viteză excesivă
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat, pe b-dul Republicii din Pitești, un tânăr de 20 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism cu viteză excesivă, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu 114 km/h. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Conduceau fără drept
În ziua de 12 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 31 de ani, din Leordeni, care conducea un autoturism, pe b-dul Frații Golești, fără a deține permis de conducere.În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
În ziua de 12 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un bărbat de 22 de ani, din Călinești, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, fără a deține permis de conducere.În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Conducea sub influența alcoolului
În noaptea de 13 spre 14 august a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliței Rurală Lunca Corbului au depistat un bărbat de 47 de ani, din Pitești care conducea un autoturism, pe D.J. 679, pe raza localității Săpata, în timp ce se afla sub influența alcoolului.În urma testătii cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.