Astăzi, IGPR a anunțat unul dintre proiectele majore pe care polițiștii trebuie să le implementeze până la finele acestui an.
Astfel, până la data de 31 decembrie 2020, Poliția Română va constitui un Registru național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Până în prezent, peste 45.000 de persoane înscrise în evidențele cazierului judiciar fac și obiectul Registrului, acestea săvârșind infracțiuni prevăzute de Legea nr. 118/2019.
Autorii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, exploatare a cerșetoriei, folosire a unui minor în scop de cerșetorie, folosire a serviciilor unei persoane exploatate, folosire a prostituției infantile, viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor, racolare a minorilor, hărțuire sexuală, folosire abuzivă a funcției în scop sexual, pornografie infantilă, ultraj contra bunelor moravuri și incest vor fi consemnați în acest Registru.
Aceste persoane vor fi obligate să comunice periodic cu polițiștii și să transmită orice schimbare despre profesia sau activitatea pe care o desfășoară; mijloacele de existență; persoanele minore, în vârstă, cu dizabilități sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact, în mod direct și sistematic; locurile frecventate, în special unitățile de învățământ, taberele sau spitalele de copii; adresa unde locuiesc.
În plus, instituțiile sau persoanele fizice vor putea solicita interogarea acestui registru pentru a afla dacă anumiți indivizi au săvârșit sau sunt cercetați pentru infracțiunile descrise mai sus.