Sub motto-ul „Educaţia rutieră începe de mic”, poliţişti de proximitate de la Secţia 2 Piteşti au vizitat două grădiniţe din municipiu.
Coborându-se la mintea celor mici, oamenii legii le-au explicat copiilor câteva reguli de circulaţie. Ca să se facă mai uşor înţeleşi, agenţii au iniţiat jocuri interactive.
Ei au vorbit despre cum trebuie să circule corect pietonii, cum să traverseze corect, care este semnificaţia culorilor semaforului electric etc.
Au participat peste 80 de copii cu vârste între patru şi cinci ani alături de cadre didactice. La sfârşitul activităţilor, cei mai atenţi dintre „grădinari” au fost recompensaţi.
Ei au primit câte un „Permis de pieton”, ca dovadă că au „absolvit” instructajul.
Astfel de activităţi vor continua, siguranţa rutieră a copiilor şi prevenirea accidentelor de circulaţie constituind o prioritate a poliţiştilor argeşeni.
Val. NICOLAU