În aceste momente, agenţi ai Biroului Rutier Piteşti sunt în căutarea unui şofer care după ce a comis un accident de circulaţie, a dispărut de la faţa locului.
Evenimentul a avut loc azi în jurul prânzului, la intersecţia străzilor Dumbravei cu Negru Vodă. Acolo, Adela S., în vârstă de 32 de ani, din municipiu, traversa strada pe marcajul pietonal amenajat în apropiere sensului giratoriu. Ea a fost lovită de un autoturism, al cărui şofer în loc să oprească, să acorde primul ajutor şi să anunţe poliţia, a preferat să se facă nevăzut. Preluată de ambulanţă, victima a fost transportată a spital, unde medicii au constatat că avusese mare noroc şi suferise doar răni uşoare. Poliţiştii îl caută pe şofer, despre care se ştie că se afla la volanul unui Citroen.