Procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice a IGPR şi de la poliţiile judţene județene Argeş, Ilfov, Constanța, Buzău, Vâlcea, Prahova, Ialomița şi Giurgiu au efectuat 17 percheziții domiciliare pe raza județelor Ilfov și Constanța și a municipiului București într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor.
Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat ce a creat un mecanism complex format din mai multe societăți prin intermediul cărora au fost efectuate multiple importuri de dulciuri din Turcia în scop de simulare de tranzacții comerciale succesive prin intermediul mai multor firme, fiecare cu rol prestabilit, în scopul eludării plății obligațiilor fiscale către bugetul de stat. Astfel o primă categorie de firme „fantomă” erau cele care aveau rolul de importator (eșalonul 3), prin intermediul cărora erau realizate importurile din Turcia dar și din alte state din spațiul extra-comunitar. Operațiunile se desfășurau la valori mult diminuate față de prețul la care, în final, mărfurile ajungeau la beneficiarul final și real. O a doua categorie (eșalonul 2) era reprezentată de firme cu rol de intermediar, acestea declarând achiziții de mărfuri de la societățile importatoare și transferându-le mai departe către alți intermediari.
În toate cazurile, pentru a se îngreuna eventuala depistare a activităților infracționale, membrii grupării au interpus nu un rând de societăți, ci două. Ultima categorie era reprezentată de societatea beneficiară (eșalonul 1) care acționa aparent legal realizând operațiuni de achiziții de la societățile intermediare la un preț majorat substanțial, deducându-și TVA achitată la o valoare mult mai mare. În realitate, întreg mecanismul de import era controlat și coordonat de către liderii grupării, autotrenurile cu mărfuri ajungând din Turcia direct în depozitele beneficiarului final.
Toate tranzacțiile succesive realizate de la importator și până la beneficiar erau majorate artificial ca valoare pentru a se crea TVA deductibilă cât mai consistentă în avantajul societății beneficiare. Prejudiciul estimat se ridică la peste 27.000.000 de lei şi 32 de persoane au fost duse la audieri.