Poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 2 Piteşti au desfăşurat activităţi de prevenire la Şcoala Gimnazială „Adrian Păunescu” din cartierul Găvana, ocazie cu care au fost dezbătute teme privind prevenirea violenţei în şcoli, a traficului de persoane, a fenomenului de bullying, precum şi siguranţa pe internet.
Totodată, având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă, elevii au fost atenţionaţi asupra riscurilor la care se expun folosind articole pe bază de amestecuri pirotehnice ilegale sau nedestinate publicului (artificii, petarde etc). De asemenea, oamenii legii au atras atenţia personalului de pază şi profesorilor de serviciu să manifeste o atenţie deosebită pentru siguranţa elevilor atât pe timpul pauzei, cât şi cu ocazia intrării ori ieşirii acestora la/de la orele de curs.
În aceelaşi context, poliţiştii i-au verificat şi pe agenţii economici din apropierea şcolilor, pentru nu oferi spre vânzare băuturi alcoolice sau produse din tutun. Şi nu în ultimul rând s-a acordat atenţie verificării modului de organizare a pazei, asigurarea conformităţii sistemelor antiefracţie, a celor de alarmă şi supraveghere video conform sarcinilor stabilite prin analizele de risc obligatorii, care au importanţă crescută în privinţa descurajării infracţiunilor contra patrimoniului (furturi).