După cum v-am relatat, anul trecut, mai mulţi poliţişti argeşeni au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. Era vorba despre trei agenţi ai Serviciului Rutier, un poliţist local, precum şi despre un civil pe care ofiţerii Anticorupţie şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş i-au acuzat de luare de mită, operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea unei persoane, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, precum şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat. Aceştia sunt agenţii Adelin Liviu Marinescu, Valentin Ion Ioniţă, Laurenţiu Traian Dumitrescu, Constantin Voicu şi Ionuţ Ion, respectiv Constantin Dolofan.
Doar unul, cu executare
Prin decizie a Tribunalului Argeş, doar Adelin Liviu Marinescu a fost condamnat la trei ani şi şase luni închisoare cu executare pentru luare de mită, conducerea unui autoturism neînmatriculat şi complicitate la această infracţiune, dar a fost achitat pentru efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ şi pentru abuz în serviciu. Traian Laurenţiu Dumitrescu a primit un an închisoare cu suspendare (doi ani de supraveghere), Ion Ionuţ a luat şi un an şi patru luni de închisoare tot cu suspendare (trei ani de supraveghere), iar Valentin Ion Ioniţă şi Constantin Voicu au fost achitaţi. În fine, Constantin Dolofan a scăpat doar cu o amendă penală de 12.000 lei pentru mărturie mincinoasă.
Mită ca să închidă ochii
Vă reamintim că, pe 23 septembrie 2015, Adelin Marinescu a primit 300 lei de la un conducător auto oprit în trafic ca să închidă ochii, cum se zice, adică să nu-l amendeze. De asemenea, în perioada august 2015 – aprilie 2016, agentul Valentin Ioniţă şi colegul său Marinescu au administrat în fapt o societate comercială cu obiect de activitate transporturi, încălcând atribuţiile de serviciu referitoare la incompatibilităţile stabilite de statutul poliţistului. Totodată, pe 6 aprilie 2016, Adelin Marinescu şi Dolofan au condus un autoturism neînmatriculat pe drumurile publice, context în care Marinescu şi colegul său Voicu şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, părăsind itinerariul de patrulare pentru a însoţi automobilul neînmatriculat.