Un control de rutină al poliţiştilor Formaţiunii de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Ştefăneşti a generat un adevărat circ, care în cele din urmă s-a soldat cu încătuşarea unui scandalagiu care a refuzat să se legitimeze. Mai mult, individul şi-a dat rău de tot în petic şi i-a ameninţat cu moartea pe oamenii legii. Este vorba despre un anume Alin Petrescu, de 27 de ani, care este recidivist, după ce în 2010 a mai fost condamnat la în chsoare pentru furt.
Cu două seri în urmă, Alin Petrescu se afla pe stradă. Trecând prin zonă, un echipaj de poliţie i-a cerut să se legitimeze. Tânărul a refuzat şi simţind că se umflă muşchii pe el, s-a luat la ceartă cu agenţii. Cuoscând că împricinatul e recidivist, oamenii legii au insistat să prezinte documentele de identitate, dar din nou s-au izbit de un refuz categoric. În acest context l-au invitat să meargă la sediul poliţiei orăşeneşti, dar din nou n-au avut cu cine se înţelege, pentru că Petrescu s-a menţinut ferm pe poziţie. Din acest motiv a fost imobilizat, moment în care tânărul a răbufnit furios, i-a înjurat şi i-a ameninţat cu moartea pe poliţişti. Mai mult, zbătându-se în încercarea de a scăpa, a rupt hainele unuia dintre agenţi.
Până la urmă Alin Petrescu a fost condus la sediul poliţiei şi pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru ultraj. De asemenea, recalcitrantul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul Poliţiei Argeş. La ora 5 a dimineţii ordonanţa a expirat, iar individul a fost eliberat din arest. Împotriva sa a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În urmă cu şase ani, Alin Petrescu a mai ajuns în spatele gratiilor, după ce a fost dovedit că a furat mai multe centrale termice dintr-un bloc aflat în construcţie la Ştefăneşti.
La acea vreme a primit o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani, fiind eliberat condiţionat. Dacă va fi găsit vinovat în noul dosar întocmit pe numele său, riscă să execute şi restul de pedeapsă rămas din condamnarea anterioară.
Val. NICOLAU