Un bărbat din Dărmăneşti a fost arestat azi noapte, la Mioveni, pentru ultraj, după ce a făcut semne obscene poliţiştilor (a arătat degetul mijlociu), iar apoi a devenit agresiv şi a muşcat un poliţist de braţ!
Acestea sunt primele ipoteze ale unui caz scandalos care se află acum în atenţia procurorilor.
Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de ultraj.
Totul s-a petrecut spontan. Suspectul, un bărbat de 25 de ani care călătorea în dreapta şoferului unui autotursim, a făcut semne obscene către un echipaj de poliţie din Mioveni.
Autoturismul a fost oprit, iar cel în cauză a devenit mai agresiv, la un moment dat intrând în conflict fizic cu unul din poliţişti şi muşcându-l de braţ – susţin martorii. Individul a fost încătuşat şi condus la sediul poliţiei, unde a fost reţinut.
Vom reveni!