Am crezut că nimic nu mă mai poate surprinde în politica românească. De peste trei decenii avem de-a face cu acelaşi fel de a se face politică, aceiaşi oameni, aceleaşi metehne. Însă, actuala campanie electorală vine cu ceva inedit, cu ceva care o particularizează faţă de toate celelalte campanii de până acum. Este vorba de faptul că ea se desfăşoară în condiţiile pandemiei de Covid-19. Este pentru prima oară, aşadar, când politicienii fac dintr-o boală un mijloc de expresie şi o propagandă politică. Până acum, un gând se exprima printr-o ideologie, acum el este luminat de un tic, nu de o expresie. S-ar zice că suntem într-o perioadă istorică în care oamenii au pierdut din simţuri – consecinţa bolii gripale – şi care îşi storc ultimele bâlbâieli ale raţiunii lor atrofiate. Politica actuală este oarbă faţă de anumite dimensiuni esenţiale ale realităţii. Astfel că politicienii trăiesc literalmente într-o lume a lor şi numai a lor. Or, eşecul de a te supune realităţii se numeşte autism. Iar dacă „stânga” politică este înlocuită cu pandemia sanitară, „dreapta” se vrea profilaxie socială. Este vorba de politici concentrate pe emoţiile oamenilor, nu pe argumente ideologice. Iar noi, alegătorii, nu mai suntem consideraţi cetăţeni liberi ce-şi exprimă voinţa politică, ci pacienţi nevrotici, membrii unei societăţi patologice. Drept care, în această campanie electorală nu vom mai participa la întruniri de propagandă politică, în cadrul cărora să discutăm despre „dreapta” şi „stânga”, despre social-democraţie sau liberalism, ci vom fi convocaţi la terapii psihologice pentru a ne elibera de patologia lumii exterioare.
Prin urmare, actuala campanie electorală s-a declanşat într-o perioadă în care se arată epuizate toate soluţiile politologice şi sociologice, adică acele soluţii de natură istorică. Singura şi ultima dimensiune a acestui scrutin este de natură sanitară, în care sunt mobilizate formulele de salvare naţională sau de moarte colectivă. Aşa că vor fi prezentate date despre contaminări, asimptomatici, simptomatici, decedaţi, de ne vor înnebuni în masă. În aceste condiţii, propaganda terapeutică va fi cea mai adecvată, deoarece ea va descrie dimensiunea realităţii sociale actuale care va conţine patologie socială: nedreptăţi palpabile, cum ar fi distribuirea incorectă a banului public (gen pensii din sistemul public şi pensii speciale), relaţii de distanţare socială, care vor deforma dezvoltarea personală, purtarea măştii, care va diminua personalitatea omului, boli şi ecologie eşuată, vânzări de materiale de protecţie la suprapreţ, achiziţii ilicite de materiale electronice pentru elevi etc. Aşadar, iată-i pe politicienii actuali gata pregătiţi şi dornici să trateze lumea de patologia ei. De altfel, o asemenea analiză politică inspirată clinic este deschisă potenţial tuturor ca să o practice. Aceasta este noua democraţie. O astfel de democraţie ar putea să le ofere o cale de acces la procesul politic celor care, în mod curent, sunt efectiv lipsiţi de drepturi politice, şi mă refer la cei care au minţile rătăcite şi sunt internaţi în spitale de boli nervoase. De fapt, noi trăim în plină democraţie de tip nou dacă ne gândim la conducătorii noştri populişti, care se aseamănă din ce în ce mai mult cu acei terapeuţi de tip guru care îşi abordează pacienţii cu supoziţii despre ceea ce constituie starea de bine şi cum să fie ea realizată. Or, ei nu reacţionează faţă de cerinţele pacienţilor, ci doar le impun acestora ceva din propriile lor credinţe.

Aşa s-a ajuns ca actualele conferinţe de presă ale unor mari lideri politici să semene cu un adevărat catharsis pentru participanţi. Am ajuns în situaţia analizelor politice inspirate clinic, nu ideologic. Iar primul politician pe care l-aş vedea inspirat de această nouă formă de politică este Traian Băsescu. Îmi amintesc că acest politician, când s-a aflat în campania electorală pentru prezidenţiale – vă mai amintiţi? – s-a prins în horă lângă Bercea Mondial, şef de clan. După vreo zece ani, acelaşi politician este cel mai vehement critic al clanurilor, fără să amintească acum că în trecut le-a readus la viaţa publică. Iată de ce consider că populismul acestui politician este un termen prea artificial pentru a indica halul în care a ajuns politica dâmboviţeană. Dar nu numai el, care vine din adâncurile obscure ale acestei politici, demonstrează apartenenţa la clinica psihiatrică, ci şi alţi politicieni, unii dintre ei destul de tineri din păcate.
Prin urmare, moţiunea de la începutul acestei săptămîni nu trebuie să ne surprindă. Ea este numai o încercare a unui grup de politicieni de a da jos o guvernare. Moţiunea aceasta mai are specificul că a fost depusă în condiţiile de criză create de virusul gripal, ceea ce face ca să dea viaţă unei legi sociologice, şi anume: în vremuri de criză dorinţa de schimbare poate lua forma utopică faţă de activitatea guvernamentală ce se desfăşoară. De altfel, nu ar trebui să uităm că discursurile politice sunt fictive, expresii ale umanismului liberal. Însă aceste discursuri, chiar fictive, duc la adevărate isterii de masă, cum am văzut recent la protestatarii din Piaţa Victoria. Şi astfel, am ajuns ca protestele de prin pieţe să nu mai arate ca altădată, ele nefiind altceva decât nişte mişcări ostile faţă de orice este specific unui subiect politic anume, unui politician sau unui grup politic şi funcţionării lor psihologice. De fapt, este destul de limpede că, în aceste zile, terapia a ieşit din obscuritatea cabinetului de consultaţie psihiatrică. Iar străzile au devenit adevărate secţii ale spitalelor de boli nervoase.

Distribuie pe Facebook