Advertisement
Vecinul meu, doctorul Smeureanu, este un cugetător de perle politice. Din când în când îmi mai aruncă câte-o nadă, pretext de discuţii politice rapide. V-o servesc pe ultima:
– Noroc, vecine! Văd că purtaţi la greu stânga…
– Da, dar am viziuni de dreapta, ricanez.
– Pă naiba! Care „dreaptă”, domnule? Toţi sunt o apă şi-un pământ. Parcă stânga nu mai e stânga şi dreapta dreaptă!, zice dânsul cu convingere.
– Parcă toţi au o singură „mână” politică, replic eu sentenţios.
– Da! Aşa e! Una pentru furat, răspunde dumnealui a lehamite şi pleacă, lăsând, parcă, vorbele în vânt.
Gheorghe FRANGULEA
Advertisement