Poliţia Piteşti va avea un nou sediu.
În perioada 2020 – 2025 Inspectoratul General al Poliției Române derulează proiectul ,”Îmbunătățirea Rezilienței și Răspunsului în Situații de Urgență”, în cadrul căruia, printre alte clădiri identificate, va fi demolat și reconstruit şi sediul Poliției Municipiului Pitești de pe strada Războieni nr. 3. Proiectul, finanțat de Banca Mondială și Guvernul României, are drept scopuri creșterea rezilienței facilităților critice ale Poliției Române de răspuns în situații de urgență și la dezastre, precum și consolidarea capacităților instituționale pentru pregătirea și răspunsul în situații de urgență.
În etapa preliminară demarării fiecărui subproiect, se realizează o analiză a riscurilor de mediu și a riscurilor sociale asociate cu activitățile ce urmează a fi implementate.
„În conformitate cu standardele și politicile Băncii Mondiale, dorim să ne asigurăm că impactul acestei investiții asupra comunității și a mediului este unul pozitiv, iar eventualele inconveniente provocate ca urmare a desfășurării lucrărilor vor fi gestionate astfel încât efectele acestora să fie minime. Pentru aceasta a fost elaborat un Plan de Management de Mediu și Social – PMMS, care a fost publicat și poate fi consultat pe paginile de internet ale Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș, dar și în format tipărit la sediul Poliției Municipiului Pitești.
Pentru că dorim să ne asigurăm că sunt luate în considerare toate aspectele care ar putea apărea și că am găsit cele mai bune metode pentru a le gestiona, vă rugăm ca, în măsura în care considerați că activitățile desfășurate ar putea să vă afecteze sau dacă pur și simplu aveți informații sau idei care ne-ar putea ajuta, să consultați documentele atașate, accesând linkul: https://ag.politiaromana.ro/ro/informatii-publice/transparenta-institutionala/plan-de-management-social-si-de-mediu și să ne împărtășiți opiniile, sugestiile, recomandările dumneavoastră.
Pentru aceasta aveți la dispoziție următoarele posibilități:
să completați formularul atașat și să ni-l transmiteți prin poștă, sau direct la sediul IGPR din București str. Domnița Anastasia Nr 1 – în atenția Unității de Implementare a Proiectului Îmbunătățirea Rezilienței și Răspunsului în Situații de Urgență sau al Poliției Municipiului Pitești – str. Războieni nr. 3; * să ne contactați la nr. de telefon 021.205.25.25, int. 26395 (între orele 8 -16); *să ne scrieți pe e-mail la adresa comunicare.irrsu@politiaromana.ro; *să participați la dezbaterea publică organizată în data de 14 septembrie 2022 ora 11.00. Întâlnirea de dezbatere publică este organizată astfel încât veți putea opta să participați fie online (solicitând linkul de acces la adresa de email comunicare.irrsu@politiaromana.ro), fie cu prezență fizică la sediul Poliției Municipiului Pitești – str. Războieni nr. 3″, a transmis poliţia judeţeană.